Boeing 777X, cel mai mare avion comercial cu doua motoare din lume, a efectuat primul zbor (Video)
Dimensiune font:
Boeing a efectuat sambata zborul inaugural al aeronavei 777X, cel mai mare avion comercial cu doua motoare din lume, intensificand concurenta cu rivalul european Airbus, pe fondul crizei provocate de prabusirile care au dus la consemnarea la sol a aeronavelor 737 MAX, transmite Reuters.
777X, o versiune mai mare si mai eficienta a avionului 777, a decolat sambata din apropierea Seattle, la ora locala 10:09 a.m., dupa ce vantul puternic a obligat compania sa amane alte doua tentative, in aceasta saptamana.
Oficialii Boeing au spus ca zborul inaugural a avut o durata de 3-5 ore si va fi urmat de luni de zile de testari si certificari, urmand ca avionul sa intre in exploatare la compania Emirates in 2021, cu un an mai tarziu decat era planificat initial, din cauza intarzierilor aparute in timpul dezvoltarii acestuia.
Avionul este cel mai mare dintre cele doua versiuni planificate de Boeing si va fi cunoscut oficial ca 777-9. In prezent este mai cunoscut sub numele de cod 777X.
Cele mai vizibile functii ale avionului 777X includ plierea varfurilor aripilor, pentru a permite ca avionul sa fie parcat in aceleasi hangare ca modelele anterioare, si cele mai mari motoare comerciale din lume, construite de General Electric, care sunt atat de largi incat pot inghiti fuselajul avionului 737 MAX.
Zborul inaugural este un atimulent pentru Boeing, care se confrunta cu extinderea crizei legate de 737 MAX, care este consemnat la sol la nivel mondial din martie 2019, in urma a doua prabusiri fatale.
"Pentru mine este un avion flagship pentru marile companii aeriene din lume... reprezinta lucrurile marete pe care le poate face compania", a declarat directorul de marketing pentru 777X, Wendy Sowers, intrebata fiind de reporteri despre importanta zborului in contextul crizei avionului 737 MAX.
Boeing a vandut 309 avioane de acest tip, in valoare de 442 de milioane de dolari fiecare, la preturile din lista, dar analistii au pus sub semnul intrebarii dependenta mare de operatorii aerieni din Orientul Mijlociu, care si-au redus achizitiile.
777X va concura cu recent-lansatul Airbus A350-1000, care are o capacitate de circa 360 de pasageri.
Ambele avioane reflecta autonomia si eficienta mai mare a avioanelor cu doua motoare, care inlocuiesc constant avioanele mai vechi cu patru motoare.
Cei doi producatori s-au contrazis in privinta eficientei celor mai noi modele de avioane, dar ambii au ingrijorari referitoare la cerere, din cauza capacitatii excedentare si a semnelor de slabiciune ale economiei mondiale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau