Un tren cu 30 de călători a lovit o mașină. Tinerii din autoturism au murit. Traficul feroviar blocat FOTO

Dimensiune font:

| 26-01-2024 21:39

 Un tren cu 30 de călători a lovit o mașină. Tinerii din autoturism au murit. Traficul feroviar blocat FOTO

 Un tren în care se aflau 30 de călători a lovit, vineri după-amiază, o maşină, în comuna Dofteana, judeţul Bacău. Două persoane din autoturism au fost încarcerate, fiind scoase în stare de inconştienţă. Medicii nu au reuşit să le salveze.

ISU Bacău intervine, vineri după-amiază, în comuna Dofteana, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunţa faptul că o maşină a fost lovită de tren.

”La locul indicat acţionează o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate. Acestea au fost descarcerate de echipajele de intervenţie, fiind predate echipajelor SAJ inconştiente, cu multiple traumatisme”, a transmis sursa citată.

Pompierii au precizat că în tren se aflau 30 de călători, care nu au fost răniţi, însă traficul feroviar este blocat.

Se lucrează în continuare pentru degajarea autoturismului şi reluarea traficului.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că astăzi, 26 ianuarie 2024, în jurul orei 16:45, ca urmare a neasigurării a unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Dofteana Bacău şi Valea Uzului, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul Regio 5207, la km 62+900. Din informaţiile transmise de la faţa locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul Regio nu au fost răniţi, fiind înregistrate însă victime în rândul pasagerilor din autoturism”, a transmis CFR.

Sursa citată a precizat că trenul R 5207 este oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate. iar trenul R 5212 staţionează în Valea Uzului până la redeschiderea liniei, întrucât între staţiile Dofteana Bacău – Valea Uzului este linie CF simplă.

”Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul a două persoane, respectiv una de sex feminin (26 ani) şi una de sex masculin (28 ani)”, a transmis ISU Bacău.

Poliţiştii investighează împrejurările producerii accidentului.

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Eveniment Open Doors la Showroom Hyundai Casa Auto Iași: Descoperă viitorul mobilității electrice!
13/03/2025 14:57

 Iasi, 13 martie – Casa Auto Iasi vă invita să testati noul model 100% electric Hyundai INSTER in showroom-ul său. Cu o autonomie impresionantă de pană la 390 km si o putere de pană la 115 CP, ...

Top 4 mașini care își păstrează valoarea. Rareori au nevoie de reparații
10/03/2025 19:21

 Cumpărarea unei masini poate fi atat distractivă, cat si coplesitoare. Pentru a vedea dacă un nou vehicul se incadrează in bugetul tău, probabil incerci să calculezi nu doar cat costă să il repari ...

Densitatea mașinilor din România pe număr de kilometri. Cum stăm față de Bulgaria și de Ungaria – date oficiale
09/03/2025 18:42

 Cati kilometri punem la dispozitie soferilor nostri in functie de numărul de masini pe care il avem in tară? Ne referim la autostrăzi si drumuri expres.  Articol realizat in cadrul proiectu ...

Câte autostrăzi vom avea gata în 2030? Cum va sta Iașul? Lista completă, cu termene de finalizare
08/03/2025 17:47

 Cum va arăta infrastructura de drumuri de mare viteză peste 5 ani? Scenariul in care nu se va intampla nimic grav, si că fondurile PNRR vor veni asa cum sunt acum programate, arată că Romania va avea ...

Poliția nu va putea folosi camerele fixe de rovinietă pentru amenzi de viteză
08/03/2025 10:41

 Soferii  pot răsufla, momentan, usurati: desi Politia a anuntat un parteneriat cu CNAIR pentru a folosi camerele de rovinietă, acestea nu sunt pregătite să functioneze si pe post de radar.  ...

Legea care se aplică tuturor șoferilor din România! Autoritățile ridică mașina pe loc
07/03/2025 11:58

 Legea care se aplică tuturor soferilor din Romania se referă la locurile de parcare! În 2025, parcarea neregulamentarăse sanctionează nu doar cu o amendă, ci si cu retinerea vehiculului. Iată ...

Programul Rabla 2025: Ce tip de mașini nu vor mai primi finanțare - Anunțul venit de la Guvern
06/03/2025 13:50

Guvernul a anuntat că, incepand din acest an, romanii nu vor mai primi fonduri din partea statului pentru achizitionarea de vehicule diesel. Programul Rabla reprezintă unul dintre cele mai vechi si mai cunos ...

Ce pățești dacă ești șofer și iei Nurofen
05/03/2025 12:06

Vicepresedintele Senatului Robert Cazanciuc a infirmat informatiile din spatiul public potrivit cărora Nurofenul ar avea efecte psihoactive si că soferii ar putea risca inchisoarea dacă au luat acest medicam ...

Sisteme de radare fixe in 3 judete de pe „drumul mortii” E85
03/03/2025 11:17

Sistemul de supraveghere rutieră e-Sigur, bazat pe radar fix, a devenit functional, introducand o nouă metodă de monitorizare a traficului. Primele sanctiuni au fost deja emise automat pentru soferii care au ...

VIDEO Cum arată zeci de utilaje la lucru pe unul dintre tronsoanele din autostrada A7
28/02/2025 13:01

 O nouă filmare realizată din dronă arată o mobilizare de amploare a utilajelor UMB pe unul dintre tronsoanele autostrăzii A7, in apropiere de Roman. Imaginile au fost realizate de Asociatia &bdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei