BANCUL ZILEI-Bancuri interzise pentru care românii făceau puşcărie

 Nenumărate bancuri şi anecdote spuse, pe ascuns, de români în anii ’50, au supravieţuit timpului. În epoca primilor ani de comunism, rostirea lor în public ar fi echivalat cu o condamnare la închisoare. Adevarul.ro prezintă câteva dintre ele:

1. Ana Pauker a auzit că timbrele poştale cu portretul ei nu se vând deloc bine, astfel că s-a deplasat personal la un oficiu poştal pentru a vedea cum stau lucrurile. Funcţionarul i-a spus că oamenii se plâng că timbrele cu Pauker nu se lipesc. Ana Pauker a scuipat pe spatele unuia dintre timbre şi l-a aşezat apoi pe un plic. „Uite, se lipeşte perfect!”, „Da, - a răspuns funcţionarul – dar oamenii întotdeauna scuipă pe faţa timbrului” (anecdotă de la un emigrant grec din România - 1952).

2. Într-o zi, Ana Pauker stătea în loja unui teatru, când un panou cu portretul ei a fost adus pe scenă. Întreaga audienţă s-a ridicat în acel moment şi a aplaudat zgomotos. Pauker a rămas aşezată cu mâinile încrucişate. Un om aflat pe scaunul vecin a înghiontit-o şi i-a şoptit: „Aplaudă, tovarăşo, doar nu vrei să intri la puşcărie pentru târâtura asta”.

3. La o paradă militară din Bucureşti, un activist de partid a întrebat, mândru, un om aflat în mulţime cum vede noua Armată română. „Extraordinară, tovarăşe”, a replicat bărbatul, cu respect. „Şi armele?”, a continuat propagandistul. „Absolut invincibile”, a răspuns omul. „Şi uniformele?”. „Foarte elegante, într-adevăr”, a replicat cetăţeanul, adugând: „dar un lucru mă pune pe gânduri. Uniformele sunt identice cu cele sovietice şi mă întreb cum vom putea distinge, în viitorul război, trupele noastre de cele ale duşmanului”.

4. Doi muncitori români se contraziceau despre cum era mai bine: în vremurile trecute sau în cele din prezent. Campionul noilor vremuri spunea: „În trecut nu se putea întâmpla ca directorul fabricii să ia la el acasă un muncitor şi să petreacă noaptea cu el”. „Şi cărui muncitor i s-a întâmplat aşa ceva?, a întrebat primul. „Fiicei mele”, i-a răspuns celălalt. Diferenţa dintre iadul comunist şi iadul capitalist

5. Un comunist român moare şi ajunge în Iad. La poartă este surprins să vadă două uşi, în loc de una, pe care scria „Iadul comunist” şi „Iadul capitalist”. „Pe care îl alegi”, este întrebat... „Desigur, Iadul comunist... cu siguranţă lipseşte combustibilul pentru cazane”.

6. Lipsa de cherestea în ţară se simte într-atât încât până şi coşciugele se găsesc cu greu. Sfatul Popular dispune de un birou de înmormântări, înlocuind în acest fel birourile „reacţionare” de „pompe funebre” de altă dată. La aceste birouri se adresează toţi cei care au avut nefericirea să-şi piardă pe cineva de-al lor, pentru a obţine un coşciug care, în cazul în care petiţionarii sunt sindicalişti, costă numai 800 de lei. Într-o zi, un om îşi pierde soacra şi se adresează „biroului de înmormântări”, cerând un coşciug. „Răposata a fost sindicalistă?”, întreabă un funcţionar cu aparenţă foarte „nobilă”. „Nu, tovarăşe, era femeie bătrână, nu se băga ea la al de astea. Dar eu, tânăr, sunt membru de sindicat în bună regulă”. Funcţionarul se gândeşte un pic, apoi răspunde hotărât: „N-am ce-ţi face, nu pot trece peste instructaj. Dacă mureai matale ţi-aş fi dat cu plăcere un coşciug, chiar fără să mişti din urechi”. (1955)

7. Tovarăşul Mitică (luat ca figură reprezentativă a muncitorimii române) a fost chemat în cursul anului 1954, în urma unui denunţ, în faţa unei comisii de anchetă a partidului. Comisia era formată din trei tovarăşi, membri de încredere ai partidului. Preşedintele a început interogatoriul, adresându-i tov. Mitică următoarele întrebări: „Tovarăşe Mitică, după informaţiile pe care le deţinem, dumneata frecventezi cercuri unde se ţin şedinţe de spiritism. Prin urmare, mai crezi în superstiţii şi prostii de genul acesta. Nu ştii care este punctul de vedere al partidului în această direcţie? Ce spui?”. Tovarăşul Mitică răspunde: „Eu, tovarăşe, trebuie să fie o greşeală, eu nu cred în superstiţii”. Şi apropiindu-se de masă, bate uşor în lemn. A doua întrebare: „Tovarăşe Mitică, am auzit că eşti tare credincios şi duminica şi în zilele de sărbătoare te duci mereu la biserică. Este adevărat?”. Tovarăşul Mitică, făcând involuntar semnul crucii, spune: „Nu este adevărat. Vă jur pe crucea mea că nu este adevărat”. A treia întrebare: tovarăşul preşedinte începe să fredoneze marşul cu care îşi începe emisia Vocea Americii, după care întreabă: „Cunoşti tovarăşe acest refren?”. Răspunsul lui Mitică a fost prompt: „Tovarăşi, eu nu cunosc acest refren sau marş, pentru faptul că nu ascult niciodată postul Vocea Americii”. Cum se orientau românii

8. Într-o şcoală elementară din RPR la ora de geografie, învăţătorul întreabă un elev: – Ia spune tu, Aioanei, cum ne putem orienta atunci când ne găsim pe o câmpie acoperită de ceaţă? – După muşchiul de pe copaci, tovarăşe profesor. – A, nu! Aceasta se poate numai în pădure, unde sunt copaci. – Atunci după muşuroaiele de cârtiţe. – Nici asta. – Ah, ştiu tovarăşe profesor: mă uit după trenurile care trec să văd în ce parte este aşezată locomotiva. Dacă merge încet şi este încărcat cu marfă, atunci merge spre răsărit. Dacă este gol şi aleargă repede, atunci partea în care este locomotiva va arăta apusul.

9. Într-una din zile, în tramvaiul nr. 21 din Bucureşti, care merge spre Mandravela (ospiciul de nebuni), este suit un cetăţean legat, întovărăşit de un miliţan care îl păzea. „Ce a făcut nenorocitul?”, întreabă o femeie din mulţimea înghesuită în tramvai. „A fost prins la frontieră”, răspunde miliţianul. „Şi acum ce faceţi cu el, unde îl duceţi?”, întreabă mai departe femeia miloasă. „La casa de nebuni”, răspunde prompt, reprezentantul ordinei publice. „Bine, dar eu ştiam că aceia care vor să fugă şi sunt prinşi pe zona de fontieră sunt duşi la închisoare, nu la ospiciu”. „Desigur – răspunde miliţianul -, dar acesta a fost prins pe Prut, în momentul în care voise să treacă frontiera de Est”!

10. La Teatrul Naţional de Comedie, piesa „Romeo şi Julieta” a fost pusă în scenă pentru muncitorii unei fabrici din Bucureşti. La un moment dat, când Julieta (Mimi Botta) a rostit faimoasa replică: „Romeo, Romeo, unde eşti, Romeo?”, o voce din audienţă a replicat: „La un miting de partid”. Audienţa şi actorii au izbucnit în râs şi chiar şi Julieta li s-a alăturat. Incidentul a trecut fără repercusiuni, pentru că omul care făcuse remarca era un muncitor.

11. Pe faţa bancnotei de 5 lei este înfăţişat portretul unei femei serioase, iar pe verso o imagine de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Un român îşi întreabă prietenul: „De ce este această femeie aşa serioasă, cu aşa o gură ferm închisă”? Prietenul îi răspunde: „Păi dacă deschide gura ar ajunge pe cealaltă parte a bancnotei”.

12. Ce diferenţă este între o zebră şi un membru de partid? La zebră liniile sunt pe dobitoc, iar la membrul de partid e dobitocul pe linie.

13. Care este diferenţa între un bufon şi un director de întreprindere pe stil nou: Bufonul este un om deştept care face pe prostul, iar directorul este un om prost care face pe deşteptul? Diferenţa între un hamal român şi unul sovietic

14. Care este diferenţa între un hamal român şi unul sovietic? Primul încarcă, iar cel de-al doilea descarcă.

15. Ce este şampania în RPR? Şampania este o băutură a clasei muncitoare, pe care aceasta o bea la zilele ei mari, prin intermediul reprezentanţilor săi.

16. Muncitorul Vasilescu de la o fabrică din Bucureşti este chemat într-o zi la secţia de cadre, de unde este dus la Miliţie. Aici este întrebat dacă la ultimul 23 august a purtat portretul Anei Pauker. Răspunzând afirmativ, Vasilescu este luat şi închis. După două luni de arest, abia întors acasă, este căutat din nou de un miliţian şi adus la post, unde este întrebat dacă îşi aminteşte că la 7 noiembrie a purtat portretul lui Vasile Luca, la manifestaţie. Răspunde afirmativ şi este arestat din nou, Ana Pauker şi Vasile Luca fiind socotiţi acum inamici ai clasei muncitoare. Eliberat din nou, după o bucată de vreme, Vasilescu îşi continuă munca la fabrică. Vine ziua de 1 Mai, iar în dimineaţa plecării la manifestaţie, un membru de partid din fabrică îi dă lui Vasilescu sarcina de a duce portretul lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Bineînţeles, tovarăşul Vasilescu refuză cu încăpăţânare o asemenea onoare, mai ales în urma celro întâmplate cu el. La toate insistenţele activistului, el continuă să se opună cu îndârjire. Atunci, unul dintre colegii săi de muncă îl trage de mânecă şi-i şopteşte: „Ia-l, măi, Vasilescule, că tu ai mână bună!”

17. Într-o şcoală din RPR, profesorul întreabă pe elevi: de ce naţionalitate erau Adam şi Eva? După ce trec câteva momente de tăcere şi meditaţie, un elev se ridică în picioare şi spune: „Tovarăşul profesor, după părerea mea, Adam şi Eva erau în mod sigur sovietici”. Profesorul: „Cum ai ajuns la această concluzie?”. „Păi... umblau goi şi n-aveau adăpost! Erau şi flămânzi – de aia au mâncat din fructul oprit! Şi totuşi se credeau în Rai!”.

 

18. În Bucureşti, în faţa unei maşini superbe, de marcă americană, ultimul model, stă un cetăţean uitându-se la ea. Un altul se apropie şi, admirând-o la rândul lui, spune primului: „Ce progrese enorme au făcut uzinele sovietice. Ce maşină superbă”. „Dar asta e maşină americană, tovarăşe”. Ba nu, tovarăşe, e rusească”. „Atunci se vede că nu cunoşti marca”. „Ba să mă ierţi, eu marca o cunosc, însă pe dumneata nu te cunosc”. 19. La vitrina unei prăvălii, lume multă şi toţi îşi făceau cruce, murmurând: Dă, Doamne, dă, Doamne. Un miliţian se apropie, împrăştie lumea şi vede portretul lui Gh. Gheorghiu Dej. În faţa portretului era însă reclama prăvăliei, care era o curăţătorie: „Se curăţă în trei zile”. 20. Un ţăran la oraş stă în faţa unui afiş cu portretul lui Stalin şi, neştiind carte şi despre cine este vorba, întreabă un trecător: „Cine-i ăsta, flăcăule?” „Cum, nu ştii?! E marele Stalin!”. „Dar ce-a făcut?”. „El ne-a scăpat de hitlerişti”. Dar ţăranul, făcându-şi cruce: „Să-i dea Dumnezeu sănătate că poate ne scapă şi de ruşi”. 21. Un evreu a cărui casă fusese prădată de doi soldaţi ruşi, merge la secţie să-i reclame. Când dă ochii cu comisarul îi spune: „Tovarăşe comisar, azi-noapte, casa mea a fost prădată de doi soldaţi suedezi”. „Vrei să spui ruşi”. Dar evreul de acolo: „Asta o spui dumneata, nu eu”. De ce purta Ana Pauker umbrelă 22. Ana Pauker a fost văzută umblând prin Bucureşti cu o umbrelă deschisă, deşi era o zi însorită. Cineva s-a apropiat de ea şi i-a spus: „Tovarăşa, nu plouă afară”. „Ştiu, dar plouă la Moscova”. 23. În cadrul schimbului economic dintre RPR şi URSS, s-au convenit următoarele, zice Dej: „Noi să dăm grâul şi, în schimb, ei o să ne ia petrolul”. 24. Într-o zi, în faţa unui magazin alimentar, soţia unui secretar al partidului comunist a întâlnit o veche cunoştinţă de-a ei, soţie a unui muncitor. După ce s-au salutat şi au schimbat câteva vorbe, soţia secretarului şi-a luat rămas bun, spunând: „Trebuie să mă grăbesc acasă, luăm prânzul între orele unu şi două. Voi de obicei când luaţi?” „Marţea şi vinerea”, i-a răspuns muncitoarea. 25. Doi ţărani moldoveni vizitează Bucureştii iarna. Trenul ajunge noaptea şi de cu seara a nins şi a viforit într-atât încât străzile sunt de nerecunoscut din cauza troienelor. Cei doi ţărani rătăcesc disperaţi în gerul năpraznic, fără să reuşească să dea de un hotel. În fine, le iese în faţă un om, pe care aceştia îl întreabă: „Noi căutăm Bulevardul Carol, colţ cu Bulevardul Ferdinand, care-i strada asta, bădie?”. „Atunci ce căutaţi pe aici?”, răspunde omul. „Ăsta-i Bulevardul Stalin, colţ cu Bulevardul Lenin”. Ţăranii miraţi se uită unul la celălalt, apoi cel mai hâtru spune: „Păi de aia, bade Ion, e aşa frig şi zăpadă, se vede treaba că suntem în Rusia”.