Cei mai buni arhitecți din Moldova, aplaudați la scenă deschisă

artihecti1-IS

Dimensiune font:

| 01-07-2024 06:12

Peste 250 de arhitecți din județele Moldovei și de pestru Prut au intrat într-una din cele mai importante competiții de arhitectură din România * este vorba despre Regionala de Arhitectură Moldova – RAM 2024, care și-a stabilit și câștigătorii la finalul unei jurizări girate de nume sonore din Europa * lucrările intrate în concurs au fost expuse într-o expoziție ce poate fi văzută pe Pietonalul Ștefan cel Mare

Iașul a găzduit, la finele lui Cireșar, una dintre cele mai importante competiții de arhitectură. Este vorba despre Regionala de Arhitectură Moldova – RAM 2024, un eveniment cu caracter de bienală ajuns deja la a cincea ediție. Ideea centrală de la care a pornit acest eveniment este crearea unui liant între societate, administrație, mediu de afaceri și arhitecți, prin întărirea ideii de comunitate, scopul final fiind acela de a evidenția necesitatea dialogului între public și specialiști, de a sublinia contribuția acestei profesiuni în dezvoltarea socio-culturală a zonei.

Inovație și competiție
Ediția din acest an a fost cea mai amplă de până acum, reunind peste 250 de proiecte, peste 100 de arhitecți din mai mult de 70 de birouri din Iași și regiunea de Nord -Est, alături de tineri arhitecți talentați din Republica Moldova. Lucrările au fost apreciate de un juriu din care au făcut parte nume sonore ale arhitecturii - Roberto Beraldo, președintele Ordinului Arhitecților, Peisagiștilor, Planificatorilor și Conservatorilor din Veneția, Emil Ivănescu, autorul Pavilionului României la Bienala de la Veneția 2023, președinte al OAR București, alături de care se vor afla Eliza Yokina, co-fondator de-a Arhitectura, Anda Zota, editor șef IGLOO, Diana Culescu, președinte ASOP, Dragoș Rrugină (Marea Britanie), Alkis Dikaios (Cipru), Giorgi Sulaberidze (Georgia) și Tomaz Kristos (Slovenia). „Toate lucrările depuse pentru jurizare au fost spectaculoase, cele de pe lista scurtă (pe care am aflat-o chiar în ziua galei de premiere – n.r.) fiind la nivelul oricărei competiții internationale și, de fapt, departajarea pentru premiu a fost complicată datorită valorii similare”, a spus Alin Enver Hoblea, președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială Iași.

În cadrul prestigioasei gale a Premiilor RAM 2024, au fost recunoscute și celebrate cele mai remarcabile realizări în domeniul arhitecturii. Distincțiile au fost acordate pentru diverse categorii, prima fiind „Locuințe individuale”, câștigător fiind Ștefan Păvăluță, de la Biroul Vinklu, cu Casa MDP. Juriul a apreciat simplitatea și eleganța cu care autorul a reușit să îmbine funcționalitatea cu designul modern. La categoria „Locuințe colective”, primul loc i-a revenit lui Costin Alexandru Lazăr și Olgăi Popov, de la Biroul Digital Architecture, pentru lucrarea „Lordship Lane”, juriul apreciind sensibilitatea abordării estetice, atenția pentru detalii și, mai ales, sustenabilitatea tehnologiei de execuție. La categoria „Clădiri de birouri”, pe prima poziție s-au situat Irina Cozlov și Vladimir Dumbravă, de la Biroul Lascont, cu proiectul Media Center Pin. Juriul a apreciat modul în care o clădire banală a fost readusă la viață și a devenit un reper arhitectural. Sergiu C. Petrea, de la TecTo Arhitectura, este câștigătorul secțiunii „Clădiri pentru servicii și funcțiuni publice”, cu proiectul Campusul Școlii Germane din București. Ce altceva decât un proiect cu conotații spirituale putea câștiga categoria „Patrimoniu”? Premiul câștigat de Corneliu Ciobănașu, de la Arc design, pentru ideile promovare în cadrul proiectului de restaurare a ansamblului Mănăstirii Tazlău, din județul Neamț, a fost ridicat de către Nicole Caba. „Casa copilăriilor din Corhana”, pusă la punct de Alexandra Berdan, de la A+noima, a fost premiată la categoria „Spații de locuit sub 1000 de mp”, urmată de Ștefan Păvălucă, de la Vinklu, cu M7 Penthouse. Proiectul lui Constantin Medaru, intitulat „One day trip”, de la Medaru Architects, a ocupat prima poziție la categoria „Design Office Spaces”, iar cele ale Andreei Robu Movilă și Ștefan Grădinaru, în tandem cu Alexandra Ungureanu, la categoria „Design Spații publice”. Primul, pentru Biblioteca Liceului „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, al doilea pentru Liceul „Varlaam Mitropolitul”, din Iași. Potrivit juriului, cele două proiecte, diferite ca scară, reușesc să ridice notabil nivelul calitativ al spațiilor de învățământ. „Grija pentru detalii, culori, dar mai ales calitatea spațiului interior creat sunt un exemplu de bune practici”, a notat juriul.
Vladimir Pînzaru, Tatiana Lupașcu și Irina Andronic, de la Archiform Architecture & Design Studio, au fost câștigători la categoria „Design – HoReCa”, pentru „Momo Asian Bar”, iar Sergiu C. Petrea, TecTo Arhitectura, a revenit în prim-plan la categoria „Design Obiecte Unicat”. Andrei Pripașu, de la Zo Kraft, deschide premierea pentru „Intervenții Efemere”, cu un proiect foarte apreciat, intitulat „Observator Codrii Iașilor”. Ce s-ar putea spune despre o lucrare dedicată Spațiilor exterioare? Că a luat locul întâi la această secțiune, semnatarii fiind Mihai Bura, Ioana Mircea, Paula Bacoșcă și Ciprian Strut (Biroul Pencraft), ideile lor urmărind revitalizarea spațiului urban din orașul Darabani. La „Studii și concepte de clădiri”, pe primul loc s-a situat Adrian Moleavin, de la biroul cu același nume, pentru „Peisaje reconstruite”. „Studii și concepte de interior” a fost o altă categorie aflată în atenția juriului, care a decis ca locul întâi să-i fie atribuit Iuliei Postovanu, pentru proiectul „Mobilier Finfin”. Iulia Georgiana Damir, de la biroul cu acelasi nume, situat în București, pleacă acasă cu premiul oferit la categoria „Pluridisciplinar. Experiențe senzoriale”, juriul apreciind ideea ei – „o experiență complet unică, ce transformă un spațiu uitat într-un mediu în care te regăsești ca individ”.
„Iași – orașul tramvaielor pictate”, un proiect coordonat de Silviu Teodor-Stanciu, a luat aurul la categoria „Pluridisciplinar – Colaborări”. Alexandra Ștefana Fârtăiș și Alexandru Vasile, de la Biroul Hyperform, s-au impus la „Tineri arhitecți – concepte”, iar Anca Loghin, Anca Chiprian și Florin Florescu, la „Tineri arhitecți – realiz
ări”, cu „Refugiul scară din munții Făgăraș”. Adrian Moleavin revine ca și învingător la secțiunea „Sustenabilitate concepte”, cu „Locuința bioclimatică”, prin care oferă „o soluție elegantă pentru locuințe sustenabilă, atent studiată și foarte bine documentată”. Costin Alexandru Lazăr, Olga Popov și Sergiu C. Petrea, de la birourile Digital Architecture Studio LTD și TecTo Arhitectura, vor împărți premiul întâi la categoria „Sustenabilitate, realizări”, pentru Lordshiplane și Casa B, „două proiecte care au în centrul lor ideea de sustenabilitate, unul prin tehnologia de execuție, celălalt prin modul de exploatare”. „Vizualizare și prezentare” a fost o altă categorie a RAM 2024, la care marii câștigători au fost Vlad Andrei Popa și Daria Frunză, pentru „Casa din Monument Valleyși „În căutări”, „două abordări care arată, prin diferența dintre ele, cât de complexă este arhitectura, de la sensibilitatea picturii și folosirii tehnicilor diverse până la folosirea tehnologiei. În imaginarea și crearea de imagini fascinante, arhitecții sunt în permanentă căutare”, după cum au punctat membrii juriului. În urma unor deliberări asidue, drastice, care au apreciat foarte mult lucrările înscrise în competiție, juriul a decis ca Marele Premiu al RAM 2024 să fie atribuit lui Ștefan Păvăluță, de la Vinklu, pentru Casa MDP. „Arhitectul Ștefan Păvăluță a reușit să sintetizeze într-o manieră remarcabilă elementele arhitecturii românești tradiționale și să le reinterpreteze într-o manieră contemporană, originală, creând astfel o clădire care vorbește despr rolul arhitectului în societatea contemporană”, au apreciat membrii juriului RAM 2024.  Nu în cele din urmă, Premiul Juriului a ajuns la Anca Loghin, Ana Ciprian și Florin Florescu (de la Biroul Empatic Studio), pentru Refugiul scara din munții Făgăraș, „proiect a cărui puritate și simbolistică a formei vorbește despre esența arhitecturii”.

RAM 2024 a fost, în opinia președintelui Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Iași, Alin Enver Hoblea, un adevărat festival al arhitecturii de calitate. „Nu pot decât să felicit premianții și nominalizații, să apreciez toate proiectele înscrise, să mă bucur de participarea numeroasă. Mulțumim colaboratorilor, privați sau instituții, juriului pentru munca depusă, colegilor pentru implicare! Sper că ediția de acest an îi va convinge pe cât mai mulți arhitecți să participe la bienala din 2026. Noi îi așteptăm cu expozițiile și podiumul pregătite!”, a încheiat Alin Hoblea. RAM 2024 este cea mai importantă manifestare organizată de OAR, Filiala Teritorială Iași.

Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

Proiecție de gală la Cinema Ateneu
04/07/2024 15:03

Programul premierelor de film continuă si in luna iulie la Cinematograful Ateneu din Iasi, iar cinefilii sunt asteptati la o selectie variată de productii in perioada 5-10 iulie 2024. Filmul horror Exorcism ...

Gala de deschidere SFR 15: Proiecția filmului NASTY și concert aniversar VUNK
04/07/2024 14:24

  Cea de-a 15-a editie a festivalului Serile Filmului Romanesc va fi deschisă miercuri, 31 iulie 2024, incepand cu ora 18.30, in punctul 0 al Iasului - Piata Unirii. Pe ecranul amplasat in aer liber va f ...

Iaşi: Bărbat arestat preventiv pentru comiterea mai multor infracţiuni de ultraj. El a ameninţat în repetate rânduri doi poliţişti, spunându-le că îi va decapita cu o coasă
04/07/2024 14:15

Un bărbat din judeţul Iaşi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind inculpat pentru mai multe infracţiuni de ultraj. El a ameninţat in repetate randuri doi poliţişti, cărora le-a transmis că i ...

Ultimul dintre sticlarii Iașului. Păstrătorul magiei transparente
04/07/2024 14:06

  Atelierul lui Romică Robu, sticlar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, este o veritabilă capsulă a timpului. De indată ce păsesti inăuntru, esti intampinat de o căldură ...

Clădirea Prefecturii ieşene va fi renovată, investiţia ridicându-se la 58 milioane de lei. Angajaţii au început să fie mutaţi într-un imobil aparţinând Universităţii Tehnice
04/07/2024 13:59

Activitatea angajaţilor din Prefectura Iaşi va fi relocată temporară din această lună, intr-un imobil care aparţine Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi”, clădirea in care funcţionează ...

Un șofer din Neamț a intrat cu maşina într-un cap de pod. Accidentul, produs din cauza unei albine
04/07/2024 12:44

Un bărbat in varstă de 76 ani a rămas incarcerat după ce maşina pe care o conducea a intrat intr-un cap de pod, pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ. Bărbatul, transportat la spital In urma acciden ...

Un bărbat din Iași s-a spânzurat după ce soția l-a părăsit. Fiul lui l-a găsit fără viață
04/07/2024 11:55

Un bărbat de 43 de ani din Iasi s-a spanzurat din cauză că nu a mai putut suporta durerea, după ce sotia sa l-a părăsit. Localnicii spun că femeia este de vină pentru gestul la care a recurs bărbatul ...

Tragedia în care o familie din Suceava a murit în timp ce se întorcea din vacanța petrecută la mare. Detaliul care complică ancheta
04/07/2024 11:02

Apar detalii socante din ancheta in care o familie din Suceava a murit luni, 1 iulie, in timp ce se intorcea din vacanta petrecută la mare. Desi autobetoniera care a provocat tragedia era in miscare, tahografu ...

Doi ieşeni s-au duelat în lacrimogene pentru prioritatea la pompa de benzină
04/07/2024 08:45

* caştigătorul va fi judecat, dar a scăpat de acuzaţia de distrugere O confruntare mai rar intalnită a avut loc in primăvara acestui an la o benzinărie de la intrarea in Iaşi, cum vii dinspre Holboca. ...

Un israelian s-a plimbat, ani în şir, prin Europa cu un permis de conducere fals şi încă n-a păţit nimic
04/07/2024 08:33

* a fost depistat cu actul fals in vama Sculeni şi i s-a deschis dosar penal * ancheta s-a tărăgănat, iar el a scăpat T.S. e un cetăţean israelian care s-a stabilit de caţiva ani in Republica Moldova. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei