La ISU, alarma a sunat de 86 de ori într-o singură zi!
Dimensiune font:
* cele mai multe solicitări au fost de acordare a primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori a celor cu probleme medicale grave
În ultimele 24 de ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al județului Iași au participat la trei misiuni de eliminare a efectelor produse de precipitațiile care au căzut în municipiu, respectiv la degajarea mai multor arbori care au căzut pe carosabil în zona Copou. În total, potrivit reprezentanților inspectoratului, au fost înregistrate nu mai puțin de 86 de evenimente la care au fost solicitați să intervină pompierii militari. 27 dintre acestea au fost cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori a celor cu probleme medicale grave, 6 intervenții pentru stingerea incendiilor și 5 intervenții pentru stingerea focului la vegetația uscată, ca urmare a folosirii focului în spații deschise, în municipiul Iași și în localitățile Larga Jijia, Miroslava și Rediu.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” au mai participat în ultimele 24 de ore la alte două misiuni de asanare a muniției rămase neexplodate sau nedezactivate din cel de-al Doilea Război Mondial, în localitățile Poieni și Popricani, la o intervenție pentru transportul unei persoane supraponderale și la o intervenție de asistență pentru scoaterea unei persoane decedate blocate într-un rezervor și, nu în ultimul rând, la 32 de de acțiuni pentru monitorizarea transporturilor periculoase care au tranzit judeţul Iaşi. „În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Iași au mai efectuat 4 controale și 3 activități de avizare – autorizare pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la obiective din județul Iași. Pe timpul verificărilor, pompierii au efectuat și instruirea de specialitate cu reprezentanții obiectivelor”, au precizat reprezentanții ISU Iași. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau