Spărgătorul a ţâşnit din W.C., apoi a furat bomboanele şi parfumurile victimei
Dimensiune font:
E greu de spus câte lovituri a dat, la viaţa lui, ieşeanul Andrei N. până să fie prins. Nu avea cazier şi găsise o metodă aproape infailibilă în a da spargeri fără a risca. Umbla pe străzile oraşului, căutând locuinţe de la parter ori case. Care era musai să aibă fereastra de la baie deschisă, iar proprietarul să nu fie acasă. Când se asigura că-i îndeplinită şi această condiţie, dădea atacul.
Intra pe geam, ţâşnea din W.C., pătrundea în celelalte încăperi, înşfăca la repezeală ce-i pica la îndemână, lucruri de volum mic, să încapă uşor în buzunare, să nu bată la ochi, apoi ieşea calm pe uşă. În caz că era încuiată, părăsea locul faptei tot pe unde intrase. Practic, nu risca nimic şi n-ar fi fost prins niciodată, dacă şi-ar fi luat o măsură de precauţie de care a auzit orice elev de şcoală elementară. Să nu lase amprente.
Dar, ştiind că n-are antecedente penale, că nu figura în baza de date a poliţiei, nu şi-a bătut capul cu acest aspect şi asta avea să-l coste libertatea. Ghinionul l-a lovit în cursul celei de-a patra spargere dovedită, anume, cea din noaptea de 29 spre 30 aprilie 2022. La ieşirea apartamentul jefuit, a dat nas în nas cu proprietarul, un om cu constituţie atletică, vânjos şi lipsit de frică.
Hoţul a fost imobilizat imediat, s-a sunat la 112, criminaliştii l-au amprentat, au găsit urmele sale acolo, s-a deschis dosarul penal. Până la începtul anului trecut, mai fuseseră probate încă două asemenea fapte, insuficient pentru a-l trimite la închisoare. Aşa au hotărât atunci judecătorii. Acum, şi-au schimbat opinia. După ce anchetatorii au reuşit să dovedească încă o spargere, prima în ordine cronologică şi cea mai sărăcăcioasă din punct de vedere al prăzii. E cea din intervalul 21 - 24 martie 2022, nu s-a putut stabili cu exactitate ora furtului.
A fost suficientă o singură amprentă pentru trimitere hoţului după gratii
Romeo B. locuieşte la casă, în zona Bucium şi obişnuia să lase mereu deschisă fereastra de la baie. Chiar şi atunci când pleca de-acasă. Punea doar plasa antiinsecte. Nici în perioada pomenită, n-a făcut altfel, cu toate că s-a dus la spital, să se interneze pentru o intervenţie chirurgicală la inimă. Ştia că va sta câteva zile, dar n-a încuiat nici uşa.
Andrei a profitat din plin, a împins plasa, a intrat pe fereastra deschisă, apoi a ţâţnit impetuos din W.C. A cotrobăit prin casă, însă fără să găsească mare lucru. S-a mulţumit cu două cutii cu bomboane, două parfumuri bărbăteşti şi un ceas. A ieşit pe uşa din faţă, căci cheile erau în yală. Nederanjat de nimeni, a mâncat bomboanele, a vândut parfumurile şi ceasul, apoi a cheltuit toţi banii.
După externare, Romeo s-a întors acasă, şi-a căutat ceasul, a răscolit prin toate odăile, evident, nu l-a găsit. A observat şi dispariţia parfumurilor, aşa că a sesizat poliţia. Au venit şi criminaliştii, care au găsit pe tocul ferestrei de la baie o amprentă a ineditului spărgător. Suficient pentru încă un dosar penal. Procesul s-a încheiat luni, 13 ianuarie, judecătorii au contopit cele patru pedepse, rezultanta fiind de doi ani, cinci luni şi zece zile. Închisoare, cu executare în regim de detenţie. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau