Michelle Obama, singura în măsură să-l învingă pe Trump în alegeri, cu un scor de 50 la 39%, arată un sondaj

18

Dimensiune font:

| 04-07-2024 14:48

Fosta Primă Doamnă Michelle Obama ar fi - singura - în măsură să obţină mai multe voturi decât Donald Trump, în cazul în care Joe Biden s-ar retrage din cursa la fotoliul de la Casa Albă, arată un sondaj Ipsos.

Sănătatea lui Joe Biden îngrijorează şi mai mult după dezbaterea televizată de la 27 iunie, la CNN, cu Donald Trump, iar unii democraţi se întreabă despre o menţinere a candidaturii în alegerii prezidenţiale, prevăzute în noiembrie, a preşedintelui democrat.

Potrivit acestui isondaj Ipsos, publicat marţi, realizat pe un număr de 1.000 de persoane, o singură persoană ar fi în măsură să obţină un rezultat mai bun decât Joe Biden împotriva lui Donald Trump, în cazul în care alegerile prezidenţiale ar avea loc acum, şi anume Michelle Obama.

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ar obţine 50% dintre sufragii împotriva miliardarului, care s-ar clasa pe locul doi cu 39%.

Aproximativ 3% dintre cei chestionaţi ar alege alt candidat, iar 4% s-ar abţine, potrivit acestei anchete.

Michelle Obama ar obţine, astfel, un scor mai bun decât Joe Biden, creditat cu 40% dintre voturi, la egalitate cu Donald Trump.

Cu doar patru luni înaintea alegerilor, acest sondaj arată impasul în care se află Partidul Democrat.

Nicio altă persoană testată nu ar obţine un scor mai bun decât preşedintele democrat - guvernatorul Californiei Gavin Newsom ar obţine 39%, iar Donald Trump 42%, guvernatoarea Michiganului Gretchen Whitmer 39% (Donald Trump 41%), guvernatorul din Kentucky Andy Beshear 36% (Donald Trump 40%), iar guvernatorul Illinoisului J.B. Pritzker ar obţine 34% şi ar fi înfrânt de Donald Trump cu 40%.

Aceste scoruri sunt însă de luat cu prudenţă, deoarece niciun alt democrat nu şi-a anunţat candidatura.

De asemenea, din cauza tipului alegerilor - scrutin indirect prin mari electori -, a fi prezentat învingător la nivel naţional nu înseamnă neapărat a ajunge preşedinte.

În 2016, Donald Trump a obţinut mai puţine voturi (46%) decât Hillary Clinton (48%), dar a fost ales de către un număr mai mare de mari electori - 304 la 227.

În mod teoretic este posibil, potrivit statutului Partidului Democrat, să fie ales alt candidat - atât înainte, cât şi după - Convenţia Democrată, la care urmează să fie desemnat pretendentul la Casa Albă, la 19 august, însă este puţină probabilă o schimbare a candidatului după Convenţie.

În practică, există şanse mari să nu se întâmple nimic.

Joe Biden a obţinut 90% dintre cei aproximativ 4.000 de delegaţi aflaţi în joc în alegerile primare democrate, aleşi în baza numelui preşedintelui, care urmează să voteze cu el la Convenţie.

Casa Albă respinge de luni de zile, uneori iritată, orice întrebări cu privire la facultăţile fizice şi mentale ale preşedintelui democrat, a cărui uşurinţă fizică şi verbală a declinat.

Nume grele în partid şi-au exprimat în mod public susţinerea până acum faţă de Joe Biden, însă după dezbaterea de joi nervozitatea a crescut în rândul simpatizanţilor şi donatorilor acestuia, iar unii reproşează cercului apropiat al şefului statului o lipsă de transparenţă cu privire la facultăţile acestuia.

Alţii îi cer lui Joe Biden să răspundă concret îngrijorărilor printr-o multiplicare a conferinţelor de presă sau discuţiilor ”fără plasă de siguranţă” cu jurnalişti şi susţinători.

Luni, o jurnalistă l-a întrebat pe preşedintele american dacă intenţionează să se retragă din cursă, după un scurt discurs pe care Joe Biden l-a susţinut la Casa Albă cu privire la o hotărâre a Curţii Supreme care i-a extins imunitatea lui Donald Trump. Joe Biden s-a întors cu spatele şi a plecat din sală fără să răspundă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Situaţie bizară! România a intrat în Schengen după 13 ani de aşteptare, dar nu este pregătită
23/12/2024 00:31

Romania a intrat in Schengen după 13 ani de aşteptare, dar nu suntem incă pregătiţi pentru a folosi această şansă unică la maxim. Ziarul Financiar analizează ce trebuie statul să facă cat mai urgent ...

Andrei Pleșu: Eu, când îl văd pe Crin Antonescu, știu sigur că n-are în cap nimic. Are doar papagal!
23/12/2024 00:30

Cunoscutul om de cultură Andrei Pleşu, eseist, filosof, critic şi istoric de artă, dar si fost ministru al Culturii, a lansat un atac dur la adresa lui Crin Antonescu, al cărui nume este vehiculat ca si ca ...

Marele mister al Revoluției: S-a sinucis sau a fost ucis Milea? Lavinia Betea vine cu o explicație despre ce s-a întâmplat între Milea și Ceaușescu
23/12/2024 00:25

A fost generalul Vasile Milea un erou? S-a sinucis Milea pe 22 decembrie 1989 sau a fost asasinat după ce a fost cel responsabil de masacrul din Bucuresti? Sunt cateva intrebări la care istoricul Lavinia Bete ...

Victor Ponta aruncă bomba: Se știa cu mult înainte că PNL sprijină un candidat să îi ia voturile lui Simion
23/12/2024 00:23

Victor Ponta aruncă bomba alegerilor prezidentiale. După ce ANAF a confirmat că PNL ar fi plătit campania #EchilibruşiVerticalitate, realizată cu influenceri pe TikTok, despre care un document desecretiza ...

Kelemen Hunor: UDMR îşi asumă responsabilitatea unor ministere-cheie, Finanţe şi Dezvoltare
23/12/2024 00:22

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, duminică seară, că formaţiunea politică pe care o conduce işi va asuma responsabilitatea unor "ministere-cheie", anume Finanţele şi Dezvoltarea, care vor f ...

Victor Ponta răspunde clar întrebării de pe buzele tuturor: Candidează sau nu la prezidențiale?
23/12/2024 00:18

Intrebat dacă va candida la prezidentiale, asa cum se vehiculează, fostul premier a lămurit problema: „Nu, nu vreau să candidez. Sunt deputat de Dambovita si sunt foarte mandru de judetul Dambovita si de ...

Cristoiu: NATO nu mai are încredere în România, după ce Iohannis şi Guvernul au ţinut-o tâmpeşte că „ruşii ne-au făcut muci” la alegeri
23/12/2024 00:17

Ion Cristoiu a venit cu o explicatie dură referitor la absenta lui Klaus Iohannis de la intalnirea organizată de Mark Rutte, alături de Zelenski si liderii NATO. Jurnalistul sustine că Romania a pierdut inc ...

Mirel Palada: Antena 3 a ajuns zilele astea să semene fix cu TVR-ul din ultimele zile ale muribundului regim Ceaușescu
23/12/2024 00:15

Antena 3 a ajuns zilele astea să semene fix cu TVR-ul din ultimele zile ale muribundului regim Ceausescu. Debitează solemn toate nemerniciile de falsităti prezentate in mod pompos sub titulatura de “adevă ...

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL pentru prezidențiale. Elena Lasconi: „Dacă are potențial de creștere, îl voi susține”
23/12/2024 00:14

Intr-un gest de surpriză, PSD si PNL au anuntat că fostul lider liberal, Crin Antonescu, va fi candidatul lor pentru alegerile prezidentiale din 2024. Decizia vine pe fondul unor tensiuni interne si al unei l ...

Crin Antonescu, pentru PNL ce a fost Mircea Geoană pentru PSD: un produs toxic al trecutului
23/12/2024 00:12

PNL pare că nu a invătat nimic din greselile trecutului, propunandu-l pe Crin Antonescu drept candidat la prezidentiale, alături de PSD si USR. Exact cum Mircea Geoană a fost pentru PSD simbolul unui esec i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei