Mirel Palada: Antena 3 a ajuns zilele astea să semene fix cu TVR-ul din ultimele zile ale muribundului regim Ceaușescu
Dimensiune font:
Antena 3 a ajuns zilele astea să semene fix cu TVR-ul din ultimele zile ale muribundului regim Ceaușescu. Debitează solemn toate nemerniciile de falsități prezentate în mod pompos sub titulatura de “adevăr oficial”. A spălat pe creieri ani la rînd poporul cu televizorul, oamenii obișnuiți care se uitau în gura lui Gîdea ca în cea a unui necesar predicator zilnic.
Iar acuma, cînd și-au dat seama că au fost păcăliți și că Antena 3 încearcă să spele cadavrul în putrefacție al Ancien Régime, în rîndul oamenilor obișnuiți așa s-a declanșat un val proaspăt de dispreț și scîrbă și ură la adresa lor. O necesară expiere a demonului care le-a înnegrit inimile.
La Digi 24 nu ai așteptări. Lumea știe că e o televiziune de securiști croită de la bun început să răspundă nevoilor de ură maoistică a tefeleilor fanatizați. Antena 3, în schimb, plătește prețul de a se adresa oamenilor obișnuiți, României profunde. The deplorables. Știrbii. Pleava.
Evident că e tot o televiziune de securiști, dar mai vicleană, cu o onctuozitate de șarpe pseudo-virtuos. Iar acum șarpele plătește. Și șarpelui nu-i convine. Și se zvîrcolește de ce îi urăște lumea. Ah, ce dureros.
E în aer o atmosferă de sfîrșit de lume. Precum vulturii care sfîșiau cu ciocurile și cu aripile lor fetidele perdele de la ferestrele palatului tiranului, să iasă putoarea de cadavru, trăim o Toamnă a patriarhului balcanică.
Acum 35 de ani, dictatorul era Ceaușescu. Acuma e Iohannis.
Acum 35 de ani, televiziunea urîtă de români era TVR 1. Acuma e Antena 3.
Acum 35 de ani, salvatorul mesianic, cu vorbe măsurate care să potolească setea de fantasmă a românilor, era Iliescu. Acuma e Georgescu. Aceeași atitudine hipnotică de Kaa ce-ți spune “trust in me”, încolăcindu-se în jurul creierului tău.
Istoria e ciclică. Istoria se repetă. Mai întîi ca tragedie, în 1989, cu mii de morți și cu o senzație înălțătoare de Revoluție care de fapt era lovitură de stat. Mai apoi, în zilele noastre, ca farsă bicisnică. Șoșoacă și Makaveli și muie și Tik Tok.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau