„Postul cu apă are puterea de a transforma, de a face pe oricine mai bun”

 * dialog cu Nicolae Hulpoi, teolog și diacon ortodox, autor al cărții „Fermoarul Cerului.  Vindecare și descoperire de sine, prin postul doar cu apă”

Practică ancestrală redescoperită în epoca modernă, postul cu apă devine tot mai respectat pentru beneficiile sale asupra trupului și spiritului. Această formă de detoxificare și disciplină propune renunțarea completă la hrană solidă, permițând organismului să se regenereze, în timp ce mintea se focalizează pe introspecție și echilibru interior. Despre toate aceste detalii și mai mult decât atât am discutat cu Nicolae Hulpoi, autorul volumului „Fermoarul Cerului. Vindecare și descoperire de sine, prin postul doar cu apă”. Autorul detaliază călătoria sa personală, îmbinând disciplinele credinței și științei pentru a dezvălui transformările trăite pe parcursul acestei practici. Volumul propune o perspectivă unică asupra modului în care postul cu apă poate deveni o cale de introspecție și regenerare, oferind cititorilor atât reflecții teologice, cât și recomandări practice.

 - Postul, prin natura sa, este o luptă cu limitele umane. Cum ați trăit această confruntare cu propriile fragilități și cum s-a manifestat rezistența interioară?

- Alegerea de a posti cred că este o afirmare a libertății interioare, la fel ca orice hotărâre de modificare în bine a conduitei personale, cu efecte benefice pentru propria persoană ori pentru cei din jur. Sentimentul că poți stăpâni un reflex primar, precum foamea și poftele asociate, este unul eliberator. Cred că din acest motiv încă postesc astăzi atât de mulți oameni. Simt că redobândesc măsura și stăpânirea asupra propriilor porniri, într-o epocă în care suntem practic asaltați de incitări la a exagera în toate privințele, dar în special cu mâncarea.

„Postul doar cu apă lărgește înțelegerea propriei biologii”

- Cum a schimbat această practică percepția dumneavoastră asupra timpului, a vieții și a relației dintre trup și suflet? Este foamea un mod de a ne aminti că suntem mai mult decât ființe biologice?

- Postul numai cu apă alterează percepția asupra timpului. Ai, efectiv, senzația că ziua e de trei ori mai lungă! În timpul acestui post conștientizezi cât de mult timp ocupă gândul la următoarea masă, pregătirea mesei, mâncatul efectiv și starea de deconectare care urmează unei mese. Ei bine, fără această acaparatoare preocupare zilnică, înțelegi deodată la ce se se referă zicerea: „A fost lungă ca o zi de post”! Cred că foamea tocmai asta ne reamintește, că suntem ființe materiale, care avem constantă nevoie de schimb de materie cu exteriorul, pentru a supraviețui. Însă postul doar cu apă, atunci când e practicat prima oară, vine cu o uluitoare revelație: dispariția foamei, care se produce prin ziua a treia. Faptul de a trăi un număr de zile, fără a mânca nimic și, totuși, fără a fi chinuit de foame are un efect de întărire a încrederii în sine, în puterile proprii. Postul doar cu apă lărgește înțelegerea propriei biologii.

- Credeți că poate fi înțeles în afara contextului său religios? Sau își pierde semnificația dacă este deconectat de sacru?

- Postul doar cu apă este o funcție a corpului. În anul 2016 s-a luat premiul Nobel pentru descifrarea autofagiei, care e o parte din mecanismul care face posibilă supraviețuirea în lipsa alimentării. Fiind o funcție naturală a corpului, depinde de fiecare ce semnificație îi dă. Eu, ca teolog practicant al postului doar cu apă, am înțeles prin experiență cât de mult a influențat această practică gândirea unor sfinți teologi din trecut. Mai concret, anumite mărturii pe care înainte consideram a se referi la stări de extaz, am realizat că, de fapt, erau descrieri ale unor stări de bine și indescriptibilă pace interioară, pe care oricine a postit doar cu apă le cunoaște. Nu vreau să spun vorbe prea mari, însă postul doar cu apă cred că deschide oricui niște orizonturi mai largi. Așa se și explică insistența pe practica postului în creștinismul ortodox. Postul, în general, dar cel cu apă, în special, predispune la o înțelegere spiritualizată a vieții.

„Am ajuns să practic postul doar cu apă constrâns de suferința atroce cauzată de o formă de Long Covid”

- Ce a reprezentat pentru dumneavoastră renunțarea la hrană? A fost o formă de sacrificiu, o eliberare sau o purificare necesară?

- Am ajuns să practic postul doar cu apă constrâns de suferința atroce cauzată de o formă de Long Covid, care a început să se manifeste pe la jumătatea anului 2020. După un an și mai bine de investigații, consultații și tratamente medicale fără rezultat, în lipsă de alte soluții, am ținut primul post, de 11 zile, în martie 2021. Deci nici vorbă de sacrificiu, eliberare ori dorință de purificare. A fost disperarea pură, care-ți dă curajul să faci ce, în alte condiții, n-ai fi făcut niciodată. De fapt, toată această întâmplare, m-a smerit și mi-a transformat radical modul de a mă raporta la lucrurile pe care nu le înțeleg ori care îmi depășesc experiența. Pentru că, în alte condiții, aș fi fost, foarte probabil, un contestatar al postului cu apă, considerându-l exagerat și absurd. Aș fi făcut asta în virtutea înclinației mele naturale spre opțiunea moderată. Dar nevoia… te învață și te pune în situații în care n-ai fi crezut că vei ajunge vreodată.

- Cum vă explicați faptul că o practică fundamentală a fost abandonată de mare parte a omenirii? Este o consecință a modernității sau a unei pierderi de sens?

- Postul doar cu apă a fost singurul post practicat de Iisus. În toată antichitatea așa s-a postit. În Biserică, la începuturile ei, acesta era postul practicat. Noi azi îi spunem post doar cu apă, însă înțelesul originar al cuvântului „post” era „nemâncare”. Lucrurile sunt foarte clare în această privință. În cartea mea, „Fermoarul Cerului. Vindecare și descoperire de sine, prin postul doar cu apă” înaintez niște ipoteze care ar putea să explice de ce a fost abandonat postul doar cu apă, ca post care se adresa maselor. Pentru că în mediile monahale, discret, a fost în continuare practicat. Însă este evident pentru oricine că acest tip de post, oricâte virtuți ar avea, nu poate fi promovat ca practică de masă, fiindcă intră în conflict direct cu modelul economic actual. Doar încercați să calculați, prin reducere la absurd, pierderea economică pe care ar cauza-o 8 miliarde de oameni care nu ar mânca nimic într-o zi. Însă, într-un alt model economic, ce ar manifesta o mai mare grijă pentru protejarea resurselor, cu totul alta ar fi perspectiva.

„Posturile mele cu apă, practicate în ultimii ani, pe lângă vindecarea de Long Covid, mi-au redat bucuria vieții, pe care nu credeam că o voi mai reîntâlni vreodată”

- În ce fel tăcerea foamei, lipsa hranei, a devenit pentru dumneavoastră o voce a sufletului? Ce revelații s-au conturat în liniștea creată de această abstinență?

- Cred că postul cu apă are puterea de a transforma, de a face pe oricine mai bun. Și, când spun asta, mă refer la ceva foarte concret, palpabil, nu la speculații subiective. Câteva zile de post doar cu apă îți dau, după aceea, o stare de bine care reverberează în toată ființa. În corpul care se simte bine și e sănătos, și sufletul se simte bine și e bucuros. Mă gândeam, la un moment dat, că pe măsură ce îmbătrânim, ne dispare cheful de joacă deoarece corpul se simte tot mai greu și mai obosit. Posturile mele cu apă, practicate în ultimii ani, pe lângă vindecarea de Long Covid, mi-au redat bucuria vieții, pe care nu credeam că o voi mai reîntâlni vreodată.

- Într-o lume în care dominația materiei tinde să eclipseze spiritul, cum ați găsit sens în acest act de renunțare extremă? A fost o rezistență la această tendință sau o cale de a o transcende?

- Să știți că multă vreme am gândit și eu în cheia asta! Însă postul doar cu apă mi-a spart acest clișeu. Mereu ne plângem că materialul sufocă spiritualul, dar oare chiar așa e? Nu cumva propria lene și nepăsare ne sufocă spiritual? Eu am copilărit la țară și știu, de pildă, cum e să mergi iarna în căruța trasă de cal, când afară sunt -15 grade Celsius. Mi se părea atunci o aventură, înfofolit în pături de lână, dar acum prefer fără ezitare confortul unei mașini cu climatizare și încălzire în scaune. Trăim într-o epocă extraordinară, din punctul de vedere al confortului material, în cea mai bună lume din câte au existat vreodată. Și e bună pentru toată lumea, nu doar pentru câțiva! Dar problema cred că e alta. Civilizația spiritului a rămas în urma civilizației materiale. De aici izvorăsc multe nemulțumiri. Ne-a părăsit sentimentul gratitudinii și al recunoștinței, gândim viața prea egoist. Vrem să primim cât mai mult, dar să oferim cât mai puțin sau deloc, dacă e posibil! Egoismul accelerează entropia, însă bunătatea, lărgimea inimii și iubirea fac mereu lumea mai bună. Părerea mea este, așadar, că nu e atât vorba de o dominație a materiei, ci de un declin al spiritului, care nu are o cauză exterioară, în afară de lenea și complacerea fiecăruia dintre noi.

Maura ANGHEL

 

Nicolae Hulpoi este teolog și diacon ortodox, doctor în Științele Educației și inginer horticultor. A fost redactor-șef la Ziarul Lumina între 2005 și 2010. Între 2010 și 2013 a fost director la Doxologia Media, unde a dezvoltat portalul doxologia.ro. Din 2013 practică horticultura.

 

 Caseta 1

- În fiecare etapă a postului, de la început până la sfârșit, ce adevăruri despre sine, despre lume sau despre Dumnezeu vi s-au dezvăluit? Ați simțit o evoluție a înțelegerii?

- În timpul posturilor cu apă, de fiecare dată, am trăit aceeași revelație: că viața este incredibil de frumoasă și că avem nevoie de atât de puțin pentru a fi fericiți. Fără experiența postului doar cu apă nu aș fi înțeles niciodată cuvintele lui Iisus care a spus că „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Deci, noi cerem în rugăciune „pâinea noastră cea de toate zilele”, dar să nu uităm că putem trăi, pe scurte perioade, și fără pâine. Nu vă puteți imagina cât de eliberatoare poate fi această constatare!

 

Caseta 2

„Este evident pentru oricine că acest tip de post, oricâte virtuți ar avea, nu poate fi promovat ca practică de masă, fiindcă intră în conflict direct cu modelul economic actual. Doar încercați să calculați, prin reducere la absurd, pierderea economică pe care ar cauza-o 8 miliarde de oameni care nu ar mânca nimic într-o zi. Însă, într-un alt model economic, ce ar manifesta o mai mare grijă pentru protejarea resurselor, cu totul alta ar fi perspectiva” – Nicolae Hulpoi