Faultul grosolan asupra iubitei i-a adus unui ieşean trei ani de închisoare
Dimensiune font:
Lui Gheorghiţă L. nu i-a priit defel emiterea unui ordin de protecţie, prin care a fost obligat să plece de-acasă vreme de patru luni, răstimp în care n-avea voie să-şi contacteze în niciun fel iubita, pe Petronela C.
Deşi i s-a atras, în mod expres atenţia că, dacă încalcă vreuna din restricţiile impuse prin sentinţa judecătorească, se alege cu dosar penal, ieşeanului nu i-a păsat.
Şi-a apelat iubita de 40 de ori, i-a transmis încă 12 mesaje pe whatsapp şi nu s-a oprit aici. Anchetatorii au reuşit să probeze, în plus, două agresiuni fizice.
Ambele scene s-au derulat în faţa intrării în Centrul Rezidenţial pentru Mame şi Copii în Dificultate din strada Sărărie. Gheorghiţă aflase că ea se refugiase acolo, socotindu-se mai în siguranţă, a urmărit-o insistent şi, când a prins-o afară, a articulat-o scurt. Prima dată, i-a tras o
După acest fault grosolan comis asupra ei, tânăra a făcut plângere penală, reclamând toate încălcările ordinului de protecţie. A ataşat la dosar capturile de ecran cu mesajele primite, precum şi istoricul apelurilor, certificatul medico-legal şi geaca sfâşiată.
Astfel, după cum fusese avertizat, Gheorghiţă a devenit inculpat în procesul deschis pentru nerespectarea ordinelor de protecţie. N-a primit cartonaşul roşu, eliminare directă, apoi suspendare, ca pe terenul de fotbal. Mult mai mult. Prin sentinţa pronunţată vineri, 20 decembrie a.c., de către Judecătoria Iaşi, ieşeanul s-a ales cu trei ani de închisoare. Cu executare în regim de detenţie. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau