Zeci de mii de ieșeni trăiesc din mila statului, cu câțiva lei pe zi!

1saracie2

Dimensiune font:

| 22-12-2024 23:35

* cei mai mulți ieșeni beneficiari ai legii privind venitul minim de incluziune locuiesc în comuna Lungani – 741, Mironeasa – 458, municipiul Iași – 453, Țibănești – 325 * doar 96 din cei 453 asistați social sunt apți de muncă, în municipiul Iași *  în județul Iași, 10.917 persoane trăiesc cu acest ajutor social, cu 1.467 mai mulțe față de începutul anului, aceștia încasând lunar 7,05 milioane lei, reprezentând, în medie, 646 lei pe lună

De la începutul acestui an, odată cu impolenentarea unui nou model de plată a asistaților social, numărul celor care depind de ajutorul statului a crescut constant. Luna trecută, de pildă, se aflau în plată 10.917 ieșeni - singuri sau cu alte persoane în grijă, de obicei minori, ceea ce face ca numărul beneficiarilor de ajutor financiar să fie de peste două ori mai mare.

Cei mai mulți ieșeni beneficiari ai legii privind venitul minim de incluziune locuiesc în comuna Lungani – 741, Mironeasa – 458, municipiul Iași – 453, Țibănești – 325.

De departe, însă, cea mai mare creștere a numărului de beneficiari s-a înregistrat în comuna Sirețel, unde, la 1 ianuarie erau în plată 162 persoane, iar la 1 noiembrie numărul dosarelor aprobate ajunsese la 315, mai mult decât dublu!

La polul opus, cea mai importantă scădere a numărului de persoane care încasează acest ajutor social din partea statului s-a înregistrat la Deleni, unde au fost eliminați din plată, în primele 11 luni ale acestui an, 142 beneficiari, de la 358 la 216!

În total, în județul Iași, 10.917 persoane trăiesc cu acest ajutor social, cu 1.467 mai mulțe față de începutul anului, aceștia încasând lunar 7,05 milioane lei, reprezentând, în medie, 646 lei pe lună.

Doar 96 din cei 453 asistați social sunt apți de muncă, în municipiul Iași

În municipiul Iași, de la 1 ianuarie 2025 va fi pus în aplicare un Plan de acțiuni sau de lucrări de interes local stabilit pentru beneficiarii de venit minim de incluziune.

Beneficiarii venitului minim de incluziune vor fi repartizati la diferite instituții, servicii și compartimente din cadrul Primăriei Municipiului lași - Salubris SA, Servicii Publice Municipale SA, Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Direcția de Asistență Socială și unitățile din subordine - dar și la organizații nonguvernamentale, partenere în programele sociale ale municipalității sau alte instituții, pe bază de contract, la solicitarea acestora. Printre aceste instituții se află Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași, Agenția Județeană pentru Plăți și lnspecție Socială, Curtea de Apel, Tribunalul și Judecătoria lași, Casa Județeană de Pensii, Centrul de Asistență Umanitară și Socială pentru Refugiați CTR Nicolina.

Direcția de Asistență Socială lași, prin serviciul de specialitate, va avea obligația de a întocmi anual un plan de acțiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă, putând emite repartiții și  pentru persoane din familia beneficiară, la cererea titularului, în situația în care se dorește acest lucru.

Durata timpului de muncă se calculează proporțional cu cuantumul sumei acordate ca ajutor de incluziune, cu un tarif orar corespunzator salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.

În situația în care persoana nominalizată să efectueze acțiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau și-a pierdut total ori partial capacitatea de muncă, obligația în sarcina acesteia poate fi transferată altei persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului, pentru menținerea acordării dreptului.

Neîndeplinirea obligației de a presta activități/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile conduce la suspendarea plății ajutorului de incluziune pentru o perioadă de maximum 3 luni și, respectiv, la încetarea plății ajutorului de incluziune, dacă obligatia este neîndeplinită și in perioada de suspendare.

În acest moment, în municipiul Iași există 96 de beneficiari considerați apți de muncă în definia legii, dintre care 69 de beneficiari de venit minim garantat efecuează lunar un număr de ore.

Aceștia prestează activități de întreținere/ curățenie spații cu destinația de birouri, curățenie stradală, a căilor de acces, a locurilor de joacă, întreținerea spațiilor verzi, plantări de arbori și arbuști, salubrizarea piețelor, târgurilor, oboarelor, lucrări de decolmatare a șanțurilor/ deszăpezire etc.

Venitul minim de incluziune (VMI) reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. 

VMI se acordă familiilor cu copii aflaţi în întreţinere cu vârsta de până la 18 ani şi are ca scop prevenirea sărăciei şi încurajarea participării copiilor la educaţie,. Acest ajutor poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât şi de familiile care îndeplinesc condiţiile de acordare, potrivit legii. Solicitanţii VMI trebuie să îndeplinească condiţiile generale şi specifice (pentru ajutorul de incluziune şi, respectiv, pentru ajutorul pentru familia cu copii) prevăzute de lege pentru fiecare componentă a VMI.

Conform legii, Cuantumul ajutorului de incluziune acordat familiei / persoanei singure reprezintă diferența dintre cuantumul maxim prevăzut de lege – 275 lei/lună/membru de familie sau 400 lei/lună în cazul persoanei singure cu vârsta de cel putin 65 de ani și cuantumul venitului net ajustat calculat conform legii.

Daniel BACIU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
De ciudă că l-a fugărit, i-a furat duba
22/12/2024 23:59

 Sergiu B. din Dagaţa făcea parte dintr-o gaşcă de şase tineri, a căror distracţie maximă era să sune, fără vreun motiv, la porţile oamenilor din sat, apoi s-o rupă la fugă. Operau seara tarz ...

În loc să fugă, hoţul a stat să bea antigelul
22/12/2024 23:59

 La cei 67 de ani ai săi, Gheorghe U. din Roşcani, in loc să-şi vadă liniştit de bătraneţile sale şi să se bucure in tihnă de pensie, continuă cu furturile din gospodăriile consătenilor. Deş ...

Faultul grosolan asupra iubitei i-a adus unui ieşean trei ani de închisoare
22/12/2024 23:59

 Lui Gheorghiţă L. nu i-a priit defel emiterea unui ordin de protecţie, prin care a fost obligat să plece de-acasă vreme de patru luni, răstimp in care n-avea voie să-şi contacteze in niciun fel iu ...

 Judecătorii ieşeni, extrem de harnici în prag de Crăciun. 200 sentinţe penale în două zile
22/12/2024 23:59

   Şoferii beţi, cei mai numeroşi dintre infractorii condamnaţi Ca de obicei, conform tradiţiei, cele mai multe dosare se referă la infracţiuni privind regimul rutier. Sunt 53 astfel de senti ...

Aruncatul pietrei în autospeciala poliţiei egal 6.000 lei amendă penală
22/12/2024 23:59

Un banal scandal conjugal făcut la beţie s-a terminat cu totul incofortabil pentru un sătean din Ţibana. Marinel şi Tatiana o luaseră cu rachiu şi vin incă de dimineaţă, astfel că pe la pranz erau de ...

Investiții de 8 milioane de euro, la Recuperare
22/12/2024 20:38

* este vorba de un set de măsuri de reabilitare energetică profundă (deep renovation), care duc la reducerea semnificativă a consumului de energie si la cresterea eficientei energetice a clădirii Spitalulu ...

„Postul cu apă are puterea de a transforma, de a face pe oricine mai bun”
22/12/2024 20:00

Practică ancestrală redescoperită in epoca modernă, postul cu apă devine tot mai respectat pentru beneficiile sale asupra trupului si spiritului. Această formă de detoxificare si disciplină propune renu ...

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă la o creştere semnificativă a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei
22/12/2024 18:22

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă la o creştere semnificativă a valorilor de trafic in punctele de trecere a frontierei, in mod special la graniţa cu Ungaria, in contextul in care mulţi cetăţeni ro ...

După 10 ani, aplauzele au umplut din nou sala Teatrului „Mihai Eminescu
22/12/2024 18:07

Teatrul Mihai Eminescu din municipiul Botoşani a fost redeschis publicului după mai bine de zece ani de la inceperea lucrărilor de reabilitare. Clădirea teatrului a fost reabilitată, consolidată şi mode ...

Tradiții și obiceiuri în Ajun de Crăciun. O călătorie printre colinde, lumini și miros de scorțișoară
22/12/2024 17:14

* Ajunul Crăciunului este un moment deosebit in cultura romanească, o zi in care traditiile si obiceiurile se impletesc pentru a crea o atmosferă plină de magie si semnificatie * de la forfota pregătirilor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei