Când se merge cu Steaua. Ce alte obiceiuri mai au românii de sărbători

În luna decembrie, atmosfera de sărbătoare îmbracă fiecare colț al României într-o haină de poveste, iar tradițiile străvechi devin punți între generații. Printre acestea, mersul cu Steaua ocupă un loc special, aducând în casele oamenilor vestea Nașterii Domnului și bucuria colindelor.

Tradiția mersului cu Steaua are rădăcini adânci în spiritualitatea poporului român. Acest obicei simbolizează steaua care a călăuzit magii la locul nașterii lui Iisus Hristos. Colindătorii, copii și tineri deopotrivă, pornesc din casă în casă purtând o stea confecționată manual, de obicei decorată cu hârtie colorată și icoane religioase. Steaua devine un simbol al speranței și credinței, iar colindele intonate vestesc bucuria venirii Mântuitorului.

Conform tradiției, colindatul începe încă din 6 decembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, și continuă până pe 7 ianuarie, de Sfântul Ioan. Totuși, momentul culminant al mersului cu Steaua este seara de Ajun, pe 24 decembrie. În această seară sfântă, colindătorii aduc în casele oamenilor vestea cea mare, creând o punte între Cer și Pământ.

Luna decembrie și începutul lui ianuarie sunt marcate și de alte obiceiuri populare, care îmbogățesc atmosfera festivă și păstrează vie legătura cu trecutul.

Sorcova este un obicei practicat pe 1 ianuarie, fiind deosebit de îndrăgit de copii. Aceștia poartă o ramură proaspăt înmugurită sau o sorcovă decorată cu flori de hârtie, rostind urări menite să aducă sănătate, vigoare și tinerețe. Numele acestui obicei provine din cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), iar gesturile copiilor, care înclină Sorcova către persoana urată, au o semnificație simbolică, similară unei baghete magice.

Plugușorul, un alt obicei străvechi, este o urare agrară care celebrează rodnicia pământului. Practicat în special în Moldova, acest obicei implică o ceată de urători care colindă din casă în casă în Ajunul Anului Nou sau chiar în ziua de Anul Nou. Urările, acompaniate de sunete de clopoței și pocnituri de bici, invocă prosperitatea și belșugul pentru anul ce vine.

Un alt simbol al sărbătorilor de iarnă este Capra, un dans tradițional spectaculos, practicat de Anul Nou. Personajul principal, mascat în chip de capră și îmbrăcat cu un cojoc întors, dansează din casă în casă, acompaniat de muzică și voie bună. Prima mențiune documentară a acestui obicei apare în „Descrierea Moldovei” de Dimitrie Cantemir, iar dansul continuă să fie unul dintre cele mai apreciate momente ale sărbătorilor de iarnă.