Coliva, dulcele memoriei și al speranței

Puține preparate tradiționale poartă o încărcătură simbolică la fel de profundă precum coliva. Modestă în aparență, dar bogată în semnificații, acest desert funerar românesc este mai mult decât o simplă rețetă – este o punte între lumi, un omagiu adus celor plecați și o expresie a continuității vieții dincolo de moarte.

 

 

Grâu, zahăr și rugăciune

 

În esența ei, coliva este o combinație simplă de grâu fiert, zahăr, nucă și arome, dar fiecare ingredient poartă o semnificație aparte. Grâul, simbol al vieții și al învierii, evocă ideea jertfei, dar și a regenerării: „Adevărat, adevărat vă spun, dacă grăuntele de grâu, căzând în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan 12:24). Este imaginea morții ca o trecere spre ceva nou, spre o existență transfigurată.

Zahărul și nuca, alături de vanilia, coaja de lămâie sau romul, îndulcesc această rețetă, transformând doliul în amintire luminoasă. Nimic nu este întâmplător în colivă – chiar și pudrarea cu zahăr sau decorarea cu bomboane și cruci din cacao sunt gesturi de evlavie și respect.

 

Un ritual al comuniunii

 

Coliva nu este doar hrană, ci și un act comunitar. Se pregătește în familie, uneori cu ajutorul vecinelor, după o tradiție transmisă din generație în generație. Gătirea ei devine, astfel, un moment de reculegere, de povestiri despre cel trecut în neființă, un fel de comemorare prin gesturi simple, dar pline de sens.

Mai mult, împărțirea colivei în biserică sau la cimitir reflectă un act de generozitate: dăruim pentru sufletele celor plecați, dar și pentru cei vii, păstrând legătura dintre pământ și cer, dintre trecut și prezent. Într-un fel, coliva devine hrană spirituală – nu doar pentru cei ce o consumă, ci și pentru memoria colectivă.

 

Dincolo de moarte, un simbol al speranței

 

Prezentă la parastase, dar și la pomeniri anuale sau la Moșii de iarnă și de vară, coliva nu este doar o expresie a doliului, ci și a speranței. În cultura românească, ea simbolizează legătura indestructibilă dintre cei vii și cei morți, fiind însoțită de lumânări aprinse și de cântarea „Veșnica pomenire”. Prin această simplă rețetă, sufletul defunctului este cinstit și rememorat, într-o formă ce îmbină credința, tradiția și iubirea pentru cei plecați.

Într-o lume care pare să uite sensul adânc al tradițiilor, coliva rămâne un act de memorie și recunoștință. Nu este doar un obicei religios, ci un fel de a ne arăta iubirea pentru cei care nu mai sunt fizic lângă noi. Într-un paradox emoționant, acest desert al doliului devine și o celebrare a vieții, o dovadă că nimeni nu este cu adevărat uitat atâta timp cât amintirea lui este îndulcită de iubire.

Așa că, de fiecare dată când gustăm coliva, nu doar că ne amintim de cei dragi, dar, poate, ne reamintim și de propria noastră efemeritate, de faptul că viața este un fir subțire, între prezent și eternitate.

Maura ANGHEL