A murit unul dintre cei maimari regizori români - Lucian Giurchescu
Dimensiune font:
Regizorul Lucian Giurchescu este un nume important în istoria teatrului românesc. A făcut parte din echipa Teatrului de Comedie încă de la înființare, din anul 1961, și a ajuns la conducerea acestuia. S-a născut pe 15 iunie 1930, la Petroșani și a absolvit Regie teatru la Institutul de Teatru din București.
Din păcate, luni a fost anunțat decesul acestuia, la frumoasa vârstă de 91 de ani.
„Anunţăm cu regret încetarea din viaţă a omului de teatru Lucian Giurchescu. Regizor cu realizări impresionante, premiate şi aplaudate atât în România, cât şi în străinătate, Lucian Giurchescu a condus Teatrul de Comedie timp de 14 ani (între 1969 – 1979, 1990 – 1994), păstrând şi amplificând succesul primilor ani, marcaţi de directoratul lui Radu Beligan.
Prezent în istoria Teatrului de Comedie încă de la început (în 1961 regizează spectacolul ‘Burghezul gentilom’ de Moliere, cu Grigore Vasiliu Birlic în rolul principal), Lucian Giurchescu s-a distins pentru regia spectacolului ‘Rinocerii’ de Eugen Ionescu, spectacol elogiat chiar de autor cu ocazia reprezentaţiei de la Festivalul Teatrului Naţiunilor din Paris (1965)”, informează Teatrul de Comedie.
Lucian Giurchescu a avut o carieră impresionantă, colaborând cu mai multe teatre din București cât și din țară. De asemenea, marele regizor a obținut o serie de colaborări și peste hotare, cu teatre celebre din Danemarca.
Spectacole montate la Teatrul de Comedie de regretatul regizor Lucian Giurchescu: „De la perigeu la apogeu” de Victor Bârlădeanu (1961), „Svejk în al doilea război mondial” de Bertolt Brecht (1962),”Un Hamlet de provincie (Platonov)” de A.P.Cehov (1967), „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale (1974), „Trei surori” de A.P.Cehov; (1975), „Livada de vişini” de A.P.Cehov (1979), „Galy Gay” de Berthold Brecht (2007), „Doamne… ce măcel!” de Yazmina Reza (2010).
Anul 2006 a fost unul special pentru Lucian Giurchescu, primind Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, „în semn de apreciere pentru întreaga activitate culturală desfăşurată”.
Anul 2007 i-a adus o altă distincție, de data aceasta pentru întreaga sa activitate, oferită de UNITER.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau