Brâncuși în România: Întoarcerea acasă a unui pionier al modernismului

Coloana din gresie a lui Brâncuși, intitulată „Piatra de hotar”, a fost ultima dintr-o lungă serie de lucrări care i-au definit emblematica semnătură, iar „Sărutul” a fost dus spre o și mai mare abstracție. S-ar putea ca lucrarea să fi fost singura sculptură cu un clar mesaj politic, creată fiind în 1945, când Uniunea Sovietică a rupt o serie de teritorii din România, patria sa. Văzută drept un mesaj de pace, prin cupluri intim îngemănate, cu ochi și cu buze pecetluite, s-ar putea ca sculptura să reprezinte contestarea unor frontiere impuse – dorința unei uniuni inseparabile, relatează Financial Times citat de Rador Radio România.

Această lucrare de la Centrul Pompidou, din Paris, este acum expusă cu ocazia primei expoziții Brâncuși importante din țara sa după mai bine de 50 de ani – Brâncuși - Surse Românești și Perspective Universale - la Muzeul Național de Artă din Timișoara (MNART), un oraș din vestul României. Concepută de Art Encounters Foundation drept final al programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii – expoziția reprezintă o simbolică întoarcere acasă. Ea este ceea ce, potrivit declarațiilor Doinei Lemny, curatorul expoziției, ar fi o serie de mituri despre acest pionier modernist, care și-a dezvăluit rareori izvoarele artei sale. Deși Brâncuși a trăit la Paris începând din anul 1904 și până la moartea sa, în 1957, devenind cetățean francez la 76 de ani și donându-și colecția statului francez, dna Lemny afirmă că legăturile sale cu România nu au fost niciodată întrerupte.

Muzeele românești adăpostesc operele timpurii. Dar multe dintre operele împrumutate de la Centrul Pompidou, de la Guggenheim din Veneția și de la Galeriile Tate din Londra nu au mai fost văzute aici anterior, evenimentul marcând o imensă schimbare într-o țară încă marcată de dictatura lui Ceaușescu. MNART, palatul baroc din Tmișoara (leagănul revoluției din 1989) a primit statutul de muzeu național în 2020. De atunci, un fond alocat de consiliul municipal, în valoare de 2,5 milioane euro, a înscris clădirea printre muzeele tot mai numeroase din țară finanțate prin importante credite internaționale. O clădire anume destinată, Muzeul Artei Recente (MARe) din București – din apropierea fostei reședințe a lui Ceaușescu, a fost înființat în 2018, devenind primul muzeu privat din România, care, recent, a adăpostit 46 de capodopere de la Muzeul Picasso din Paris. Ele au fost expuse încântător în cadrul expoziției Efectul Picasso împreună cu 65 de lucrări românești inspirate sau „provocate” de ele începând din anii ’60.

Expoziția ne amintește și cât de șocantă și de contestată ar putea fi o asemenea sculptură. Sărutul, montat în cimitirul Montparnasse în 1910, dezvăluind picioarele înlănțuite ale îndrăgostiților, a scandalizat prin aluzia la fertilitatea păgână. O sculptură de bonz lustruit, Pasăre în spațiu, transformată într-o suliță aerodinamică, apare în presă sub titlul ”Dar asta e artă?” Brâncuși a dat în judecată vama SUA pentru taxele de import impuse metalului, ca și când nu ar fi fost vorba despre o operă de artă – un proces pe care el l-a câștigat în 1928.

Viziunea comuniștilor din România era la fel de complexă. „Comuniștii aveau nevoie de eroi”, spune dna Lemny. Așadar, Academia Română a blocat intrarea lui Brâncuși în România. În 1965, după ce Ceaușescu a preluat puterea, diversitatea stilistică în artă a scos pe tușă realismul socialist, în parte și pentru a-i irita pe ruși. („Românii erau naționaliști înainte de a fi comuniști”, spune Popescu). În 1968, atunci când Ceaușescu s-a opus invaziei sovieticilor în Cehoslovacia, s-a redeschis o ușă spre cultura occidentală, iar statutul oficial al lui Brâncuși a intrat în ascensiune. În urma unei expoziții postume deshise la București în 1970, o casă memorială s-a deschis ulterior și în Gorj, județul său natal, în 1971. Și totuși, căsuța de lemn cu trei camere, cu mușcate pe prispă, nu este cea originală – o piatră în curtea din față marchează locul său de natere, acum dispărut.

În apropiere, ansamblul monumental în memoria celor dispăruți în Primul Război Mondial, ridicat în orașul Târgu Jiu între anii 1937 – 38 (ilustrată prin fotografiile sale din expoziție) a fost neglijat până în anii ’60. Astăzi, acest loc de pelerinaj este păzit de un gardian cu un fluier. Poarta Sărutului, un arc de piatră cu friza a doi îndrăgostiți, duce spre rotunda Masă a Tăcerii, din piatră, situată în apropierea râului. Coloana Infinitului se ridică în centrul unui parc, blocurile sale în formă de romb, din metal aurit, amintind atât de coloanele funerare, cât și de o presă de ulei din studioul artistului, a cărei mișcare evocă infinitul.

Continuele dispute pe tema izvoarelor artei lui Brâncuși – exacerbând sau minimalizând motivele românești - par curioase astăzi, ca și când inspirația din arta populară i-ar putea diminua univesalitatea. „El nu e un sculptor român”, afirma odată criticul Sidney Geist. „El este internațional”. Desigur, în cele din urmă, poate fi și una și alta? Depășind aceste dispute, rămâne comentariul lui Brâncuși despre propria sa artă: „Nu căutați mistere. Eu vă ofer simple bucurii. Uitați-vă până le veți vedea”.