Perfecţiune într-un bob de orez. Pasiunea violonistului Alexandru Tomescu pentru gastronomie
Dimensiune font:
E călător, timp de câteva luni pe an, pasionat de cultura asiatică, vorbitor de limba coreeană, aspirant la o dietă raw, cititor de Dilema Veche, zâmbitor din fire. Iar, de ceva vreme, e într-o relaţie fericită cu o vioară Stradivarius. Îl cheamă Alexandru Tomescu.
Ţi se pare că boeuf bourguignon e floare la ureche, mille-feuille îţi iese ca la cofetăriile franţuzeşti, iar bezeaua italienească o poţi pregăti şi cu ochii închişi? Ei bine, nu l-ai văzut pe Alexandru examinând câteva boabe de orez fiert, apoi lăsându-le liniştit deoparte şi măsurând încă o cantitate de orez, ca să-l pună la fiert.
După ce ţi se spune (cu o uşoară ironie în voce?) „Sushi e despre perfecţiune, nu poţi să-l faci decât perfect”, faci un pas înapoi şi-ţi revizuieşti toată relaţia pe care ai trăit-o cu focul şi cuţitele. Poate că ai ars paşii prea repede, poate că trebuie s-o iei de la zero, bunăoară cu un orez ajuns exact la consistenţa care trebuie.
Apoi te relaxezi când îl vezi pe el (care visează să ajungă la o alimentaţie bazată pe fructe, legume şi nuci) muşcând dintr-o negresă cu fructe uscate şi cafea, apoi închizând gura într-un zâmbet larg. „Dieta mea nu există atunci când intru la Violeta (Violeta’s Vintage Kitchen, în bucătăria căreia Alexandru a pregătit reţeta, n.red.), dar asta e tocmai excepţia care confirmă regula.”
Când a început să gătească, făcea supă de roşii de la plic şi cartofi prăjiţi, din cei gata tăiaţi şi congelaţi. „În studenţie am mâncat foarte prost, recunosc. Când eram în America mâncam o pungă mare de tortilla chips cu câte o găletuşă de smântână. Dumnezeule mare, dacă stau să mă gândesc, nici acum nu m-aş putea abţine!”.
Încet, încet, a ajuns la o alimentaţie preponderent vegetariană („Din păcate, la noi e greu să mănânci vegetarian. Dacă te duci la un restaurant obişnuit, ţi se dă caşcaval pane, cartofi prăjiţi şi salată de varză.”).
Meniuri în deplasare
Turneele au şi o componentă gastronomică: „Îmi amintesc de o supă thailandeză extraordinară, cu lapte de cocos şi lemongrass, pe care am mâncat-o într-un restaurant din Petrila; şi de un somon umplut cu gorgonzola, la Piteşti. Dar am dat şi peste chestii oribile, ca de exemplu un piept de pui care mirosea atât de tare, încât nu-l puteai duce la gură”.
Şi tocmai pentru că nu se poate baza pe ce găseşte la restaurant, poartă cu el o „rezervă strategică” – nuci, alune, fructe uscate, biscuiţi cu tărâţe. Pe cei din urmă (pe care i-a denumit „placaj”, din categoria „croanţelor”) obişnuia să-i cumpere în cantităţi atât de mari, încât vânzătoarea l-a întrebat o dată dacă sunt pentru câine. Iar el i-a răspuns, candid: „Nu, pentru mine”.
Pentru că mănâncă în oraş trei-patru luni pe an, când ajunge acasă tânjeşte după mâncăruri făcute acasă. „Am ajuns să detest să mănânc la restaurant, cu excepţia Violetei, unde atmosfera e ca de Greenwich Village”.
Abordare asiatică
Îi place mâncarea asiatică pentru că e sănătoasă, rapidă şi cu o estetică pe gustul lui: „În Coreea am descoperit o bucătărie foarte rapidă, produsul unei naţii care e nerăbdătoare de felul ei. Dacă un preparat s-ar face în mai mult de 10-15 minute, ar da faliment restaurantele. Acolo se trăieşte în alt ritm. Când mi-am deschis cont bancar, mi-au dat cardul de debit pe loc. Asta e Asia”. Apoi adaugă dezamăgit: „Am prieteni coreeni care sunt nedumeriţi când vin în România - aşteaptă o oră într-un restaurant, după care primesc un fel de mâncare rece”.
Preferă să mănânce puţin, mai ales seara şi evită combinaţiile „periculoase”. „Risotto?! Adică orez cu brânză? Niciodată!”, declamă zâmbind, apoi continuă cu explicaţia: „Italienii au nişte chestii fantastice, pastele, pizza, fructele de mare, dar le mănânc cu măsură fiindcă vreau să fiu sănătos, ca să pot da concerte încă mult timp de acum înainte”.
Micul dejun ideal
„Iei nişte musli, din cei simpli. Îi amesteci cu seminţe de floarea-soarelui, seminţe de in, nuci macadamia, goji sau alte fructe uscate, tărâţe şi un pic de miere. Fără lapte, Doamne fereşte, că nu e bună combinaţia dintre carbohidraţi şi proteine de origine animală; cu asta sunt de acord toţi nutriţioniştii. Apoi pui pulpa de la două portocale într-un blender şi o amesteci cu cerealele. Laşi totul deoparte 10-15 minute, ca să se înmoaie un pic.”
Un Ferrari în bucătărie
Alexandru nu concepe să fiarbă orezul altfel decât într-un aparat făcut special pentru asta: „Pe primul l-am cumpărat acum mulţi ani, în Olanda, la un preţ exorbitant. Apoi mi-am luat din Coreea un Cuckoo, un fel de Ferrari al rice cookers. Funcţionează pe pricipiul maşinii de spălat – bagi totul înăuntru, apeşi butonul şi pleci. Iar aparatul îţi ţine orezul cald chiar şi patru zile”.
http://www.goodfood.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau