Dan Petrescu vorbește despre posibila revenire la CFR Cluj

Dimensiune font:

| 14-04-2024 10:41

 Dan Petrescu a revenit în țară după despărțirea de Jeonbuk Hyundai (Coreea de Sud), iar antrenorul de 56 de ani a comentat zvonurile conform cărora ar urma să se întoarcă pe banca echipei CFR Cluj.

Dan Petrescu 

Dan Petrescu spune că nu va semna imediat cu CFR Cluj

Tehnicianul a confirmat că a vorbit cu Neluțu Varga (patronul CFR-ului), dar spune că are nevoie de o pauză și nu se grăbește să semneze cu o nouă echipă. 

„Nu sunt robot, să mă duc direct la o echipă în momentul ăsta. Am nevoie de puțină pauză și e normal. M-a întrebat ce fac (Ioan Varga - n.r.), nu m-a întrebat dacă vin, am zis: 'Vin în țară și vorbim'.

La CFR Cluj m-am simțit bine tot timpul. Dacă voi merge acolo, e clar că mă duc ca acasă. Dar am nevoie de o pauză” - Dan Petrescu, citat de DigiSport.

CFR Cluj a început slab play-off-ul (o înfrângere și o remiză) și a fost umilită de Corvinul Hunedoara (0-4 în sferturile Cupei României), iar tehnicianul Adrian Mutu și-a dat demisia

Ardelenii au câștigat clar meciul cu Rapid, scor 4-1, iar interimarul Francisc Dican spune că nu simte implicarea lui Petrescu la CFR.

„Din câte știu eu, nu s-a implicat. De venit, nu știu, nu sunt în măsură să răspund. Eu nu am simțit că s-ar implica” - Francisc Dican.

De știut: Dan Petrescu fusese prezentat oficial la Jeonbuk Hyundai pe 9 iunie 2023.

  • Alături de CFR, Petrescu a cucerit patru titluri de campion în România: 2017-2018, 2018-2019, 2019-2020, 2021-2022.
  • De-a lungul carierei de antrenor, Dan Petrescu a trecut pe la FC Național, Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, CFR Cluj, Guizhou Hengfeng, Kayserispor și Jeonbuk Hyundai Motors.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Comuna Urecheni, judetul Neamt, concesioneaza  spatiu in suprafata de 80,13 mp 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiu in suprafata totala de 80,13 mp, compus din: Depozit -14,70 mp, Hol -2,75 mp, Oficina -25,72 mp, Birou -9,76 mp, Grup sanitar -2,40 mp, Hol comun -24,80 mp, avand ca destinatie desfasurarea unor activitati de Farmacie (Comert cu amanuntul al produselor farmaceutice), situat in incinta imobilului Dispensar medical uman, Str. Dealul Hanului nr. 55, sat Urecheni, comuna Urecheni, judetul Neamt, inscris in CF 50559 Urecheni, nr. Cadastral 50559-C1, care apartine domeniului public al Comunei Urecheni. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si a Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 85/16.12.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Documentatia de atribuire se poate ridica la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Financiar -contabil, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 26.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 06.03.2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon/fax 0233/784.005, e-mail: primaria_urecheni@yahoo.com. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.03.2025, ora 11.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 07.02.2025.
Comuna Sipote concesioneaza terenuri in extravilan. Continut: 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote @yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -Lotul nr. 1 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Sipote, in suprafata de 41.880,00 mp, nr. cadastral 62525, identificat in T14, parcela 220/1/1; -Lotul nr. 2 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Chiscareni, in suprafata de 36.936,00 mp, nr.cadastral 61621, identificat in T53, parcela 843/1/43; -Lotul nr. 3 -teren situat in intravilanul satului Mitoc, comuna Sipote, F.N., in suprafata de 25.000,00 mp, nr.cadastral 61863, identificat in T81, parcela 1248/1/1; -Lotul nr. 4 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 40.000,00 mp, nr. cadastral 61633, identificat in T77, parcela 1183, 1179/5, 1181/1; -Lotul nr. 5 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 10.000,00 mp, nr.cadastral 61620, identificat in T77, parcela 1179/1, apartinand domeniului public al Comunei Sipote, judetul Iasi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 25/27.02.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Sipote. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul: RO95TRE Z24A705000 200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.03.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.03.2025, ora 12.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original si 1 exemplar in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 26.03.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judet Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 28.02.2025.
Românii nu vor mai putea juca câți bani vor la păcănele și pariuri. Ce prevede un nou proiect de lege
05/03/2025 21:52

Un nou proiect legislativ propune limitarea sumelor cheltuite de romani la jocurile de noroc. Un proiect de lege recent propune o limitare a cheltuielilor pe care romanii le pot face la jocurile de noroc, stab ...

Cel mai frumos motănel din Europa în 2025 este din România
03/03/2025 08:35

Motănelul roman Nexus of Winter Foxes, un British Shorthair argintiu, a fost desemnat cel mai frumos motănel din Europa in 2025, castigand titlul de Campion European la Campionatul European Felin din Polonia. ...

Câți ”pensionari de lux” avea România în ianuarie. Cât primește cel mai bogat beneficiar
02/03/2025 19:04

 Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, in ianuarie 2025, de 11.678 persoane, in scădere cu 10 persoane comparativ cu luna anterioară, din care 7.958 de beneficiari cu pensie din Bugetul A ...

Scene șocante după scandalul din Biroul Oval: Zelenski încă argumenta, ambasadoarea sa era în lacrimi / Trump l-a dat afară din Casa Albă
01/03/2025 23:15

Consilierul pentru securitate natională al SUA, Mike Waltz, a oferit pentru Fox News o relatare a momentului in care Donald Trump i-a spus lui Zelenski că este timpul să părăsească Casa Albă. Trump si Z ...

Aer tropical peste România. De când vom avea parte de temperaturi de 20 de grade Celsius
01/03/2025 11:32

A fost emisă prognoza meteo pentru următoarea perioadă. Meteorologii anunţă vreme frumoasă la inceput de primăvară, cu temperaturi in crestere de la o zi la alta. Temperaturile vor fi chiar mai ridicate ...

Antiprimavara
01/03/2025 06:19

Antiprimavara Tudor Gheorghe Adrian Paunescu Ce dacă vine primăvara, Atata iarnă e in noi Că martie se poate duce Cu toti cocorii inapoi. In noi e loc numai de iarnă, Vom ingheta sub ultim ...

Cea mai scumpă greșeală. O bancă i-a creditat unul client o sumă de peste 1.200 de ori mai mare decât rezerva valutară a BNR
28/02/2025 14:21

 Multinationala americană Citigroup Inc a creditat contul unui client cu 81.000 de miliarde de dolari, cand intentiona să trimită doar 280 de dolari, o eroare care ar putea impiedica incercarea băncii ...

Mall Moldova din Iași: parcare pe acoperiș, unică în regiune, și cinematograf 4DX, cu scaune care se mișcă și efecte speciale. Vecin special: IKEA
28/02/2025 13:24

 În aprilie 2025, noul Mall Moldova din Păcurari, fostul Era Shopping Park, ar trebui să fie finalizat, conform celui mai recent raport al MAS PLC, companie implicată in proiect.     ...

Modificare înregistrare contracte chirii
24/02/2025 12:28

 1. Principalele modificări introduse prin O.U.G. nr. 128/2024   1.1. Desemnarea responsabilului pentru inregistrarea contractelor Pentru contractele de inchiriere incheiate de la 1 ianua ...

Top 10 skinuri CS2 pe care orice jucător ar trebui să le aibă
24/02/2025 11:57

 Top 10 skinuri CS2 pe care orice jucător ar trebui să le aibă  Skinurile CS2 sunt o parte esentială a personalizării in Counter-Strike 2. Ele nu doar că imbunătătesc aspectul armelor, d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei