Primăvara, anotimpul renașterii pentru handbalul feminin?
Dimensiune font:
Chiar dacă echipa de handbal feminin CSM Iași 2020 nu a reușit până acum să convingă în Liga Florilor, suporterii nu și-au pierdut speranța. Aceasta şi după desființarea formației din Buzău, dar şi în contextul unui joc îmbunătățit al elevelor lui Lars Frederiksen în ultimele etape.
Pe acest fond, Liga Florilor a intrat într-o scurtă vacanță, returul urmând să se reia pe 13 martie, cu etapa a 19-a. Pentru handbalistele din Iași vor fi patru etape consecutive care, în condițiile unor jocuri de calitate, ar putea însemna măcar două victorii, dacă nu chiar patru. Îndrăznim aceste pronosticuri, având în vedere că în cele două întâlniri acasă și două în deplasare, formația CSM Iași 2020 (locul 13, fără niciun punct) va întâlni echipele aflate în clasament deasupra sa. Joi, 13 martie, ieșencele vor juca pe teren propriu cu HC Zalău (locul 10, cu 11 puncte). La zece zile distanță, Anastasia Babovic și compania se deplasează la Slatina (locul 12, cu 3 puncte). În etapa a 21-a, din nou meci în Sala Sporturilor din Iași cu Măgura Cisnădie (locul 9, cu 15 puncte), frământată de incertitudini financiare. În sfârșit, ultima dispută care poate aduce izbăvirea pentru gruparea din Copou va avea loc la Tg. Jiu, cu formația locală (locul 11, cu 10 puncte), în 17 aprilie. Va fi o lună de primăvară cu încercări importante pentru clubul ieșean, care poate însemna relansarea în prima ligă. Până la finalul sezonului, CSM Iași 2020 va mai avea trei jocuri dificile: cu Bistrița și Rapid acasă și cu Universitatea Craiova în deplasare.
În funcție de punctele pe care le va aduna în disputele cu formațiile din zona ,,roşie”, sportivele noastre ar putea evita chiar barajul pentru evitarea retrogradării. Sigur, este un vis frumos, dar nu imposibil, în condițiile în care lotul este unul numeros și conține acum jucătoare cu mare experiență, bine cotate în Liga Florilor, cu salarii de invidiat. Deocamdată eficiența acestora, cu procente sub 50% în raportul goluri-aruncări la poartă (și ne referim la Dzyiana Ilyna, Ștefania Lazăr, Alexandra Severin și chiar Natalia Fonseca), a fost nemulțumitoare în ultimele evoluții. Totodată, jocul în apărare trebuie să devină mai elastic și agresiv în fața adversarelor. Rețeta succeselor pe care le așteptăm se află la jucătoare și la tehnicianul Lars Frederiksen. Avantajos este şi faptul că între cele patru jocuri pe care le considerăm capitale pentru salvarea de la retrogradare, există perioade mai lungi de pregătire și de refacere după efortul și meciurile din deplasare. Primăvara a sosit. Să credem că va aduce și reușite pentru acest sport îndrăgit de ieșeni.
Vasile ARHIRE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau