Doi minori au furat un autoturism pe care care l-au condus, pe rând, alături de alţi 3 minori
Dimensiune font:
Doi adolescenţi din comuna Năpradea, cu vârste de 13 şi 15 ani, au furat, duminică, un autoturism pe care l-au condus, alături de alţi trei minori, pe rând, din Năpradea până la Zalău, unde au fost prinşi de poliţişti.
Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, prin apelul de urgenţă 112, de către un bărbat în vârstă de 71 de ani, din judeţul Maramureş, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul proprietate personală, care se afla parcat în curtea unui imobil din comuna Năpradea, iar cheile se aflau în portieră, potrivit agerpres.ro.
"Verificările efectuate de poliţişti au dus în scurt timp la identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei. Acestea au fost identificate de poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, pe bulevardul Mihai Viteazul, chiar lângă autoturismul furat. Este vorba de doi adolescenţi de 13, respectiv 15 ani. Alături de aceştia se mai aflau alţi trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, toţi din comuna Năpradea. Din cercetări a reieşit că toţi cinci au condus pe rând maşina din comuna Năpradea şi până în Zalău", se mai arată în comunicatul menţionat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru furt calificat, conducere fără permis, dar şi pentru administrarea întregului probatoriu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau