Japonia dă alerta de instabilitate nucleară, la 78 de ani de la Hiroshima: Nu SUA, ci Rusia a devenit amenințarea principală
Dimensiune font:
Premierul japonez Fumio Kishida a denunţat duminică ameninţările Rusiei de a-şi folosi armele nucleare, în condiţiile în care Japonia comemorează cea de-a 78-a aniversare a atacului cu bombă atomică al SUA de la Hiroshima, transmite AFP.
Circa 140.000 de oameni au murit la Hiroshima la 6 august 1945 şi alţi 74.000 în atacul atomic de la Nagasaki trei zile mai târziu, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Distrugerea provocată de armele nucleare la Hiroshima şi Nagasaki nu trebuie să se repete niciodată", a declarat prim-ministrul Fumio Kishida la o ceremonie la Hiroshima.
"Japonia, singura naţiune care a suferit bombardamente atomice în timpul războiului, îşi va continua eforturile pentru o lume fără arme nucleare", a anunţat Kishida, a cărui familie este din Hiroshima.
"Calea către acest obiectiv devine din ce în ce mai dificilă din cauza diviziunilor tot mai mari în cadrul comunităţii internaţionale cu privire la dezarmarea nucleară şi ameninţarea nucleară din partea Rusiei", a adăugat el.
"Având în vedere această situaţie, este cu atât mai important să revigorăm impulsul internaţional către realizarea unei lumi fără arme nucleare", a subliniat el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau