Prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian a sesizat Parchetul şi Direcția Națională Anticorupție cu privire la o serie de aspecte penale săvârşite de conducerea Gărzii de Mediu Buzău.
La începutul săptămânii acesteia, prefectul de Buzău a cerut demiterea comisarului şef Carmen Ichim de la conducerea Gărzii de Mediu Buzău.
Comisarul Carmen Ichim a transmis un comunicat de presă în care a acuzat că prefectul încearcă să o convingă să facă parte din partidul care l-a susţinut pe Dimian funcția de prefect
„Am luat cunoştinţă fără surprindere de afirmaţiile lansate în spaţiul public astăzi, 20 iulie 2020, de către prefectul Judeţului Buzău, cu privire la ineficienţa Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Buzău care, în opinia sa, ”în loc să tragă la răspundere vinovaţii şi să ia măsuri, încearcă să ascundă neregulile”, dar şi de solicitarea sa de demitere din funcţie a comisarului şef. Afirmaţiile prefectului Judeţului Buzău se dovedesc încă o dată lipsite de orice fundament real, cu o tot mai vădită tentă personală şi politică, iar toate acţiunile sale din ultima vreme, îndreptate împotriva mea, le pun pe seama intenţiei sale de a mă coopta într-unul din partidele conduse de cei care l-au susţinut pentru a ocupa, succesiv, funcţiile de subprefect şi, apoi de prefect, lucru confirmat de demersurile insistente din ultimele 5 luni ale unor ”emisari” ai acestor formaţiuni politice”, a transmis comisarul-şef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim, scrie MainNews.ro
Ca răspuns, prefectul a anunțat că a decis să sesizeze Parchetului şi DNA în legătură cu activitatea lui Carmen Ichim.
„În virtutea calităţii sale legale de garant al respectării legii la nivel local, Prefectul judeţului Buzău, Leonard Dimian, a adus la cunoştinţa organelor statului câteva fapte penale grave săvârşite de un grup care o are în centru pe doamna Carmen Adriana Ichim, comisar-şef al Comisariatului Judeţean Buzău al Gărzii Naţionale de Mediu. Aceste fapte vor fi detaliate public ulterior pentru a furniza cauza reală pentru care judeţul Buzău a ajuns să fie acoperit de gunoaie şi pentru a arăta cum autoritatea funcţiei publice de conducere este folosită în alte scopuri decât cel pentru care a fost stabilită prin lege.
Demersurile întreprinse pentru aducerea la cunoştinţa organelor de cercetare penală a ilegalităţilor comise în exercitarea funcţiei publice au atras reacţii cu conotaţii deosebit de grave din perspectivă penală. Un astfel de episod s-a consumat pe 10 iunie 2020, atunci când soţul doamnei Carmen Adriana Ichim i-a trimis un mesaj de ameninţare (Anexa nr. I) directorului Cancelariei Prefectului, dl. Ionel Chiriac. În mesajul ataşat, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Buzău, Marius Ichim, posta un document fotografiat parţial, transmis de Instituţia Prefectului prin poştă doamnei Ichim, document care nu ajunsese încă în posesia destinatarei(…)Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău condamnă încercările de politizare a subiectului pe care comisarul-şef Carmen Adriana Ichim le-a invocat pentru a se eschiva de la răspunderea majoră pe care o are în ceea ce priveşte gestionarea dezastruoasă a competenţei de control pe zona depozitării gunoiului menajer din judeţul Buzău. Nu poţi combate cu argumentele atotştiinţei şi unicităţii personale ceea ce cetăţenii întregului judeţ constată cu ochii lor: protecţia mediului înconjurător a devenit doar o sintagmă abstractă, acoperită de gunoaiele care poluează solul şi apele şi afectează sănătatea populaţiei”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau