Vești PROASTE pentru românii care își BAT nevestele sau iubitele: Încălcarea ordinului de restricție devine INFRACȚIUNE

images

Dimensiune font:

| 20-08-2020 14:48

Avertisment lansat de Poliția Română pentru bărbații care își bat soțiile sau partenerele de viață. Ordinul de protecție a fost creat ca instrument pentru lupta contra celor care săvârșeau infracțiuni de violență domestică, dar limitele mici ale pedepsei făceau ca aceste ordine să fie încălcate. Europol anunță că acum încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie este infracţiune, conform Mediafax.

Reprezentanții Sindicatului Europol spun că deși a fost conceput ca instrument pentru lupta contra persoanelor ce săvârșeau fapte asociate formelor de violență domestică, trendul ascendent al acestui fenomen a generat situații alarmante tocmai din cauza limitelor pedepsei care sunt foarte mici în cazul acestor infracțiuni, de încălcare a ordinului de protecție. Autorii erau cercetați în majoritatea cazurilor în stare de libertate.

„Colegii din teritoriu, după emiterea Ordinului de Protecție Provizoriu, au fost sesizați în mai multe rânduri cu privire la încălcarea măsurilor de siguranță stabilite, însă în foarte multe situații nu a putut fi dispusă vreuna din măsurile preventive prevăzute în Codul de Procedură Penală, tocmai din cauza limitelor reduse ale pedepsei pentru comiterea acestei fapte, conform vechii reglementări din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice”, spun sindicaliștii.

După ce luna trecută a fost introdusă ca formă de manifestare a violenței domestice inclusiv cea de natură cibernetică, pentru combaterea acestui tip de infracțiuni, în 19 august, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.758 a fost publicată Legea privind modificarea Legii nr. 217/2020 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Acest act normativ vine în sprijinul victimelor, spun sindicaliștii de la Europol.

„Pentru persoana care solicită emiterea ordinului de protecție, asistența juridică devine obligatorie, aceasta beneficiind astfel de reprezentare în procedura de judecată în camera de consiliu, în aceeași măsură cu persoana împotriva căreia a fost solicitată emiterea ordinului. Referitor la majorarea pedepselor, legiuitorul a prevăzut ca atât în cazul nerespectării măsurilor stabilite prin ordinul de protecție emis de către o instanță de judecată, cât și în cazul celor stabilite prin Ordinul de Protecție Provizoriu emis de către polițiști, pedeapsa cu închisoarea să fie cuprinsă între 6 luni la 5 ani, noile limite reprezentând una din condițiile conform căreia poate fi dispusă măsura arestului preventiv, în timp ce în vechea reglementare pedeapsa pentru comiterea acestor fapte era cuprinsă între o lună și 1 an de închisoare”, mai spun cei de la Europol.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea potrivit căreia încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la cinci ani.

Legea promulgată de Iohannis are ca obiect de reglementare instituirea asistenţei juridice obligatorii a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie, precum şi înăsprirea pedepsei pentru persoanele care încalcă ordinul de protecţie.

„Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie. (...) Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu", se arată în proiect. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:19

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Primele reacții ale procurorilor după perchezițiile din sistemul medical din Iași
01/11/2024 14:20

 Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi este imputernicit să aducă la cunoştinţă opiniei publice următoarele: La data de 31.10.2024, ...

Lovitură dură pentru Ucraina, de la Justiția din România: Nu se poate atinge de proprietățile Rusiei din țara noastră
01/11/2024 10:55

Gigantul ucrainean de gaze Naftogaz si cinci dintre filialele sale au pierdut in primă instantă , la Tribunalul Bucuresti, procesul prin care cereau executarea in Romania a unei hotărari a Curtii de Arbitraj ...

Judecătoarea Adriana Stoicescu. ”Dumnezeu nu doarme!”
01/11/2024 00:06

Nu este pentru prima oară cand judecătoarea Adriana Stoicescu vorbeste despre abuzuri in justitie, mai ales din perioada in care Traian Băsescu era presedinte. Judecătoarea de la Curtea de Apel Timisoara ...

Prins cu șpaga, Dumitru Buzatu e
27/10/2024 00:23

Curtea de Apel Iasi şochează Romania cu decizia luată in cazul lui Dumitru Buzatu. Filmat cand lua o geantă cu peste un milion de lei mită, procesul acestuia a fost amanat, după ce judecătorii au conside ...

Nereguli grave găsite de Curtea de Conturi în 'ograda' lui Ilie Bolojan - Erori de zeci de milioane, deficiențe manageriale, abateri de la bunele practici
26/10/2024 00:38

Raportul de audit al Curtii de Conturi la Consiliul Judetean Bihor, condus de liberalul Ilie Bolojan, dezvăluie probleme majore in administrarea resurselor si in aplicarea legislatiei la nivelul Unitătii Admi ...

Koveşi intră tare la Caraş-Severin. Îl anchetează pe fostul preşedinte PNL al Consiliului Judeţean
26/10/2024 00:31

Veste proastă după veste proastă pentru liberalii care au condus Consiliul Judeţean Caraş-Severin. După DNA, şi Parchetul European a intrat pe firul ilegalitătilor din Consiliul Judeţean Caraş-Severin ...

ÎCCJ: Decizia judecătorului care l-a salvat pe Nicolae Ciucă de verificarea doctoratului suspect de plagiat: ”o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material”
15/10/2024 19:46

Decizia prin care, in iunie 2022, judecătorul Marius Iosif de la Curtea de Apel Bucuresti a anulat sesizările mai multor persoane care cereau analiza suspiciunilor de plagiat din doctoratul liderului PNL Nico ...

Nicolae Ciucă, explicații despre cazul Nelu Tătaru și cazurile Mihai Chirica și Costel Alexe care nu au fost scoși de pe liste înainte de alegeri
14/10/2024 15:49

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni la Iaşi, referindu-se la situaţia lui Nelu Tătaru, cercetat pentru luare de mită, că acest caz arată că instituţiile işi fac treaba, adăugand că toţi ce ...

Lovitură pentru Mircea Geoană de la CCR: judecătorii i-au respins contestația / Veștile proaste continuă pentru Șoșoacă
14/10/2024 15:40

Judecătorii CCR au respins solicitarea candidatului independent la alegerile prezidentiale Mircea Geoană de a avea reprezentanti in sectiile de vot. „In sedinta din data de 14 octombrie 2024, Curtea Consti ...

Judecătoarea din Suceava, filmată când se droga de față cu copiii ei, dă în judecată Tribunalul unde lucrează. Care este motivul acțiunii
14/10/2024 14:45

Ana Maria Chirilă a deschis un proces chiar impotriva Tribunalului Suceava, instanta la care ea este angajată. Judecătoarea Ana Maria Chirilă, acuzată că se droga impreună cu infractorii intr-un dosar i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei