Amory Lovins, ”Einstein al eficienței energetice”, cultivă banane în locuința sa din munți. Nu pornește încălzirea, nu are ce. Cum e posibil? ”Nu este o tehnologie, este un design nenorocit”
Dimensiune font:
Temperaturile au scăzut cu mult sub zero în această săptămână în Snowmass, Colorado. Dar Amory Lovins, care locuiește sus, în munți, la 7.200 de metri deasupra nivelului mării, nici nu a pornit încălzirea.
Asta pentru că nu are ce încălzire să pornească. Casa lui, construită din chirpici și sticlă, proiectată în 1980, colectează energie solară și este atât de bine izolată încât acolo, în casă, cultivă fructe tropicale fără a arde gaz sau lemn.
Eficiența energetică, sora urâtă și plictisitoare a tehnologiilor moderne
”Einstein al eficienței energetice”, așa cum este poreclit, Lovins, profesor adjunct de inginerie civilă și de mediu la Universitatea Stanford, a fost unul dintre cei mai mari susținători și inovatori ai conservării energiei, de 50 de ani. El a scris prima sa lucrare despre schimbările climatice în timp ce se afla la Oxford în 1968, iar în 1976 i-a oferit guvernului lui Jimmy Carter un plan pentru a tripla eficiența energetică și a scăpa de petrol și cărbune în 40 de ani. Însă, eficiența energetică a fost văzută drept sora mai urâtă, destul de plictisitoare în comparație cu tranziția spre surse regenerabile și tehnologii noi. Acum, Amory Lovins speră că poate a venit momentul ca eficiența energetică să fie luată în seamă. El pledează pentru izolarea în masă a clădirilor în același timp cu o vastă accelerare a surselor regenerabile. ”Ar trebui să-i dăm drumul cu o urgență de război. Ar trebui să se pună mult mai mult accent pe eficiență”, spune el, conform The Guardian.
Amory Lovins vede în războiul dus de Vladimir Putin în Ucraina și un pas spre rezolvarea crizei climatice și o modalitate de a economisi trilioane de dolari. Bunicii lui Lovins erau din Ucraina, toți patru, din Kiev și din Odesa. Mai are o rudă în Ucraina, restul, din ce știe el, au fost uciși în masacrul din Tarashcha în 1941.
”Soarele și vântul sunt cele mai ieftine surse de energie din lume, iar Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a ONU se așteaptă ca sursele regenerabile să genereze 90% din toată energia nouă în următorii ani. S-a produs revoluția energetică. Îmi pare rău dacă ai ratat-o” declară Amory Lovins. Dar, la fel ca în cazul șocurilor petroliere din anii 1970, problema astăzi nu este unde să găsești energie, ci cum să o folosești mai bine, spune el.
”Este un design nenorocit”
Într-un podcast recent, el explică cum se pot face economii de 80% și mai mult în zonele cele mai puțin așteptate, cum ar fi prin poziționarea corectă a țevilor din casă: ”În casa noastră economisim 97% din energia de pompare prin așezarea corectă a țevilor. Ei bine, dacă toată lumea ar face asta, ar economisi aproximativ o cincime din electricitatea lumii sau jumătate din electricitatea pe bază de cărbune.” afirmă Amory Lovins.
Și totuși, spune el, acest tip de eficiență energetică nu este predat și cu siguranță nu este în niciun studiu guvernamental sau model climatic. De ce nu? ”Pentru că nu este o tehnologie. Este un design nenorocit”, afirmă Amory Lovins.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau