Bani fără licitaţie pentru un centru de afaceri construit de firma lui Fenechiu

Dimensiune font:

| 10-05-2013 12:04

* recent a fost suplimentat un contract de execuţie a unui centru de afaceri din Iaşi ce trebuie construit de Vega 93 SRL, în asociere cu Fene Grup, societate la care este acţionar ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu * clădirea de pe Şoseaua Naţională, care va adăposti un incubator şi centru de afaceri, este realizată din fonduri europene * valoarea totală a investiţiei ajunge la peste 46 de milioane de lei

Un incubator de afaceri realizat din fonduri nerambursabile înghite sume suplimentare, la doar câteva luni de la atribuirea contractului. Astfel, firma Profile Business Consulting, a anunţat în martie că va suplimenta cu 662.642 de lei, fără TVA, un contract de execuţie semnat cu firma Vega '93 SRL. Atribuirea vizează: „Lucrări suplimentare la obiectivul «Incubator şi Centru de afaceri destinat susţinerii mediului de afaceri şi creării unui mediu propice autosustenabilităţii şi dezvoltării economice a companiilor incubate“.

Procedura vizează o „negociere fără anunţ de participare“. „Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare: situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condiţiile stricte stabilite în directivă“, se arată în decizia de atribuire.
Anunţul vine la doar câteva luni de la atribuirea contractului către asocierea de firme dintre Vega '93 SRL şi Fene Grup, la cea din urmă fiind acţionar ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.


Lucrări finalizate în mai 2014

Potrivit anunţului de atribuire, contractul de execuţie a fost semnat la sfârşitul anului trecut, iar valoarea lui era de 27 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările au fost scoase la licitaţie de firma Profile Business Consulting, reprezentantă de Alina Hăilă, fostă şefă de cabinet a parlamentarului Relu Fenechiu. Reprezentanţii societăţii susţin că: „atât la momentul lansării proiectului, cât şi în cazul suplimentării, au fost derulate proceduri în conformitate cu legislaţia în vigoare din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de sevicii. În ceea ce priveşte suplimentarea contractului de lucrări, s-au aplicat normele legislative din actul specificat, precum şi menţiunile referitoare la achiziţii din contractul de finanţare; având în vedere aceste detalii, dorim să evidenţiem faptul că valoarea totală a proiectului nu a fost modificată, iar procedura s-a desfăşurat şi încheiat în condiţiile impuse de legislaţia în vigoare.Subliniem încă o dată faptul că toate aceste proceduri descrise au fost verificate, monitorizate şi aprobate de către Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice şi Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional“.

Întregul proiect ce vizează incubatorul de afaceri are o valoare totală de 46,5 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene ajunge la peste 20 de milioane, cea a Guvernului este de 2,3 milioane de lei, iar cea a beneficiarului, Profile Business Consulting, depăşeşte 24 de milioane de lei. Proiectul ar trebui finalizat, potrivit panoului de pe şantier, pe 15 mai 2014.
Investiţia este realizată pe axa 4.1 a Programului Operaţional Regional, axă ce vizează „Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală“. 

Iaşul a beneficiat de cele mai multe fonduri europene pentru derularea unor investiţii ce vizau amenajarea de centre de afaceri.

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA

Continut: 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote @yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -Lotul nr. 1 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Sipote, in suprafata de 41.880,00 mp, nr. cadastral 62525, identificat in T14, parcela 220/1/1; -Lotul nr. 2 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Chiscareni, in suprafata de 36.936,00 mp, nr.cadastral 61621, identificat in T53, parcela 843/1/43; -Lotul nr. 3 -teren situat in intravilanul satului Mitoc, comuna Sipote, F.N., in suprafata de 25.000,00 mp, nr.cadastral 61863, identificat in T81, parcela 1248/1/1; -Lotul nr. 4 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 40.000,00 mp, nr. cadastral 61633, identificat in T77, parcela 1183, 1179/5, 1181/1; -Lotul nr. 5 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 10.000,00 mp, nr.cadastral 61620, identificat in T77, parcela 1179/1, apartinand domeniului public al Comunei Sipote, judetul Iasi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 25/27.02.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Sipote. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul: RO95TRE Z24A705000 200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.03.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.03.2025, ora 12.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original si 1 exemplar in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 26.03.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judet Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 28.02.2025.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei