Dispar centralele de apartament
Dimensiune font:
România va trebui să aplice, la fel ca și celelalte state membre ale Uniunii Europene directiva care interzice încălzirea pe gaz. În acest context, locuințele nu vor mai putea fi încălzite de centrale cu gaze. Măsura are drept scop reducerea, pe termen lung, a utilizării gazelor și petrolului la încălzire.
Centralele dispar din locuințele românești în contextul aplicării Directivei Uniunii Europene cu privire la sistemele de încălzire cu gaz și petrol. Actul de reglementare a fost adoptat la Bruxelles, iar toate statele trebuie să se alineize până în 2029. Măsura are drept scop schimbarea semnificativă a politicilor de mediu pe termen lung.
Astfel, oficialii de la Bruxelles propun reducere și, în cele din urmă, eliminarea totală a sistemelor de încălzire pe bază de gaze și petrol. Iar centralele de apartament sunt considerate printre cele mai mari consumatoare de resurse energetice de acest tip.
Totodată, Directiva UE interzice repararea și repunerea în funcțiune a centralelor vechi. Se dorește înlocuirea acestora cu altele mult mai eficiente. Regulamentul propune ca sistemele de încălzire cu o eficiență mai redusă de 115% să nu fie introduse e piață din 2029.
Regulamentul de proiectare ecologică pentru sistemele de încălzire a spațiului de locuit va intra în vigoare de la 1 septembrie 2025 la nivelul UE. Vor fi aduse trei modificări majore pentru consumatorii actuali. În primul rând se va pune accent pe eficacitatea energetică sporită. Potrivit documentului european, chipamentele de încălzire vor trebui să fie mai eficiente energetic. Acest lucru va duce la o reducere a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată va duce la economii semnificative pentru consumatori.
O altă prevedere din regulamentul european urmărește promovarea surselor de energie regenerabilă. Noile reglementări vor încuraja utilizarea surselor de energie regenerabilă pentru încălzire. Se va pune accent pe energia solară și pe cea geotermală. Aceasta poate ajuta consumatorii să treacă treptat la surse de energie mai curate și mai sustenabile. În al treilea rând regulamentul își propune să stimuleze inovațiile tehnologice în domeniul încălzirii. Acest lucru poate duce la dezvoltarea de echipamente avansate, mai eficiente și mai prietenoase cu mediul.
Vlad POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau