Fenomenul „plaje pustii”, întâlnit și la munte. Hotelierii se confruntă cu o scădere puternică a numărului de turiști
Dimensiune font:
Hotelierii de pe litoral nu sunt singurii care se confruntă cu o scădere a numărului de turiști. Hotelierii de la munte sunt în aceeași situație. Potrivit Digi24, în Maramureș rezervările pentru luna august au scăzut cu până la 70 la sută.
„Dacă este de 30% în acest moment. Numărul turiștilor este foarte mic în această perioadă față de anul trecut, față de anii de dinainte de pandemie. În mod cert, principala cauză este cea a puterii de cumpărare a oamenilor, având in vedere inflația și creșterea prețurilor”, a declarat Liliana Topan, proprietara unei pensiuni din Dănești.
Potrivit Digi24, și la Cavnic sunt mai puține rezervări, cu aproximativ 40% față de anul trecut.
„Dacă înainte puteam să facem o previziune și apăreau cu două-trei luni înainte lumea își rezerva, acum se întâmplă aproape de pe o săptămâna pe cealaltă dacă sună să-și facă rezervări. Noi am fost și nevoiți să ridicăm prețurile de la începutul anului, se ține mult de bani, pentru că se prefigurează a urma o recesiune economică, o criză și lumea este destul de speriată”, a declarat Adriana Moldovan, proprietarul unei pensiuni.
„S-au făcut foarte multe anulări și sunt zile în care nu avem turiști chiar deloc și sunt zile în care sunt foarte foarte puțini”, a declarat și Sara Tomoș, muzeograf.
Cornel Posea, managerul unui hotel din Stațiunea Păltiniș, a declarat că și aici rezervările au scăzut față de alți ani.
„Simțim o schimbare a turiștilor sau simțim că turiștii, cei care se întorceau mai des la noi, poate vin acum mai rar. Și vin alții care încă nu ne-au vizitat sau ne descoperă abia acum. E clar că anii sunt diferiți. În acest moment, cred că peste tot au scăzut gradele de ocupare și cererea pe turismul intern”, a declarat Cornel Posea pentru Digi24.
Specialiștii din turism spun că această scădere a numărului de turiști se datorează și faptului că restricțiile de călătorie au fost ridicate, iar mulți români au optat pentru destinații din afara țării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau