Ministrul Muncii anunță tăierea unor sporuri ale angajaților din sistemul public
Dimensiune font:
„Prioritatea în perioada următoare este desfășurarea activității la domiciliu sau în alte spații, pentru a evita aglomerația de la birourile curente de muncă. Nu ne dorim să oprim activitatea. Am gândit să reglementăm obligația angajatorului de a organiza echipa sa de lucru astfel încât să nu le fie afectate drepturile”, a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Am cerut ITM să elaboreze chiar de astăzi un ghid, care să explice angajatorilor și să fie la dispoziția angajaților, în măsura în care aceștia doresc să se asigure că angajatorii fac ce trebuie, din care să fie explicat ce trebuie modificat în Revisal atunci când persoana trece în regim de muncă la domiciliu. Sunt câteva modificări”, a declarat Violeta Alexandru.
„Îi rog pe angajatori, mai ales pe cei din instituțiile publice, să comunice angajaților, care sunt avantajele și anume că pot să își continue activitatea, și care sunt, mai ales pentru sistemul public, repercursiunile cu privire la nivelul salarial. Este vorba despre sporuri! Ca să spun foarte clar! Unele sporuri au legătură cu spațiul de lucru din instituțiile publice, precum condițiile speciale - spor de antenă, indemnizația de hrană. Dorința noastră este să se înțeleagă că dorim protejarea sănătății populației”, a punctat ministrul Violeta Alexandru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau