Primăria Arad reduce iluminatul public cu două ore. Din toamnă ar putea lua și alte măsuri de economie
Dimensiune font:
Primăria Arad a decis să reducă cu două ore iluminatul public pe timp de noapte, ca primă măsură pentru a reduce consumul de energie electrică, în contextul tendinţelor existente la nivelul Uniunii Europene de a se face economie, pe fondul incertitudinilor legate de livrările de gaz rusesc la iarnă, însă alte măsuri sunt avute în vedere la toamnă, cum ar fi reducerea iluminatului arhitectural.
Viceprimarul Lazăr Faur a declarat miercuri, pentru Agerpres, că pornirea iluminatului stradal este amânată cu o oră şi se opreşte mai repede cu o oră dimineaţa, iar semafoarele electrice din municipiu care funcţionau doar pe culoarea galben intermitent au fost oprite.
„Deocamdată nu am considerat că suntem în situaţia de a lua alte măsuri, pentru că şi acestea ne vor aduce o economie de 10% din consumul de electricitate la iluminatul public. Totuşi, am discutat despre ce vom face de la toamnă, când noaptea va fi mai lungă iar consumul va fi inevitabil mai mare. Este posibil să adoptăm unele măsuri precum reducerea iluminatului arhitectural din oraş”, a spus Faur.
El a precizat că în actualul context al scumpirii energiei Primăria Arad îşi îndreaptă atenţia către energia regenerabilă, având proiecte de instalare de panouri fotovoltaice.
Unul dintre proiecte, pentru care vor fi solicitate fonduri europene, este estimat la 2.000.000 de euro şi prevede realizarea unui parc fotovoltaic la Compania de Transport Public. Energia produsă ar fi livrată în reţeaua de alimentare a tramvaielor şi ar urma să acopere cea mai mare parte a consumului pentru acest tip de transport. De asemenea, ar alimenta staţiile de încărcare a autobuzelor electrice.
„Acest proiect este foarte important pentru noi şi îl vom finanţa chiar şi cu fonduri de la bugetul local, în caz că nu vom obţine banii de la Uniunea Europeană. Proiectul se află în faza realizării studiului de fezabilitate”, a spus viceprimarul.
De asemenea, Primăria Arad vrea să acopere parcările supraetajate din oraş cu panouri fotovoltaice, care ar furniza energia în reţeaua de iluminat public. Proiectul ar mai avea avantajul că va oferi protecţie autoturismelor parcate la etaj, unde nu există acum acoperiş.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau