Primul zbor direct România-SUA, după 20 de ani, a avut întârziere. Un bilet ajunge până la 2.000 de euro
Dimensiune font:
Primul zbor direct din București către Statele Unite ale Americii este operat vineri de către compania HiSky, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, după mai mult de 20 de ani, potrivit Agerpres.
Primul zbor spre New York a decolat cu o întârziere de 38 de minute, potrivit datelor de pe site-ul Aeroportului Otopeni.
Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota companiei şi singura de acest tip înregistrată în România, este programată să decoleze la ora 08:30, pentru un zbor cu durata de 10 ore, cu destinaţia New York - JFK.
Zborurile regulate care conectează aeroportul Henri Coandă cu principalul aeroport din New York, John F. Kennedy, vor fi efectuate cu patru frecvenţe pe săptămână, cu plecare din România în fiecare zi de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă şi retur, a anunţat operatorul aerian la finele anului trecut, după ce a primit din partea Departamentului Transporturilor din SUA autorizarea pentru a efectua zboruri regulate către această destinaţie.
De altfel, HiSky a devenit singura companie românească care deţine, în acelaşi timp, Permisul de Operator Străin de Transport Aerian şi aeronavă care îi oferă capabilitatea pentru zboruri neîntrerupte, de până la 14 ore.
Biletele sunt disponibile pentru două clase de servicii, iar preţul unei călătorii porneşte de la 349 euro, pentru clasa economic şi 1.899 euro pentru clasa business. La bordul aeronavei va fi disponibil şi serviciul de catering, în costul biletului fiind incluse o masă caldă şi o gustare, pentru fiecare pasager.
Aeronava, care îi oferă companiei capabilitatea de a opera curse fără escală pe această distanţă, a aterizat la Bucureşti la începutul acestei săptămâni. Pe durata călătoriei, pasagerii vor avea acces la bord şi la conţinut multimedia, disponibil pe sistemul de entertainment al aeronavei.
Din Bucureşti, pasagerii pot călători cu HiSky pe opt rute regulate internaţionale, către Bruxelles, Barcelona, Malaga, Dublin, Chişinău, Bordeaux, Tel Aviv şi Frankfurt şi pe două rute interne, către Cluj Napoca şi Timişoara.
În România, compania aeriană mai operează curse regulate şi de pe aeroporturile din Iaşi, Baia Mare, Cluj Napoca şi Timişoara, dar şi zboruri charter, în parteneriat cu principalele agenţii de turism.
Conform clasamentului privind numărul de pasageri transportaţi, HiSky ocupă locul patru în topul companiilor aeriene care operează în România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau