România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul femeilor manager
Dimensiune font:
România este pe primul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de femei care conduc afaceri din poziţia de Senior Executives în companii, potrivit unui comunicat al unui hub de afaceri dezvoltat de femei, care citează un raport Eurostat.
Astfel, în Uniunea Europeană, 37% dintre manageri sunt femei, 28% fac parte din boardul managerial, iar 18% sunt Senior Executives.
România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană (34%) atunci când vine vorba de femei care conduc afaceri din poziţia de Senior Executives, urmată de Estonia (33%), Lituania (30%) şi Letonia (29%).
Mai mult decât atât, mamele-antreprenor sunt un fenomen apărut recent în România şi principalele lor avantaje în pandemia Covid-19 au fost acelea că erau deja obişnuite cu lucrul de acasă şi că erau familiarizate cu comunicarea online. Din păcate, totuşi foarte puţine dintre afacerile "mamprenoarelor" erau pregătite pentru online înainte de pandemie, iar principalul motiv rămâne costul ridicat al dezvoltării unui website de calitate şi investiţia financiară destul de mare necesară pentru a deveni vizibil în marea masă de oportunităţi pe care o oferă internetul, spun reprezentanţii comunităţii de afaceri mamprenoare.eu.
Totuşi, mamele-antreprenor încep să devină o forţă în E-commerce.
Sunt peste 500.000 de afaceri active în România care au ca acţionar o femeie, iar majoritatea afacerilor conduse de femei sunt microintreprinderi (cabinete diverse, saloane de înfrumuseţare, magazine, centre educaţionale, terapii, mici ateliere de producţie etc.), prezenţa lor online fiind de multe ori redusă la o pagină de Facebook sau un website cu buget redus, care sunt ca nişte picături ce se pierd într-un ocean de oferte.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau