Statul vrea miliardul de la OMV Petrom. Soluția găsită
Dimensiune font:
Surse din Guvern susțin că există o soluție, o „portiță” legislativă prin care OMV Petrom va putea fi obligată să plătească miliardul de euro, taxa de solidaritate impusă de statul român. Ordonanța adoptată de Guvern prevede că taxa se aplică societăților care obțin mai mult de trei sferturi din cifra de afaceri din extracție, minerit, rafinarea țițeiului și fabricarea produselor de cocserie.
Soluția găsită de stat pentru a lua miliardul de euro de la OMV Petrom
Soluția ar consta în modificarea în Parlament a legii de aprobare a ordonanței. Problema este că actul normativ nu poate încălca legislația europeană. Prin urmare, orice schimbare ar putea fi atacată.
Doar pentru 2022 OMV Petrom ar trebui să achite o taxă de solidaritate de peste un miliard de euro, în condițiile unui profit anual estimat la aproape două miliarde și jumătate de euro.
Surse din coaliția de guvernare, citate de Observator, spun că statul ar fi găsit o variantă prin care să oblige OMV Petrom să plătească această taxă de solidaritate. În urmă cu puțin timp, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede faptul că taxa de solidaritate trebuie să fie plătită de companiile care obțin mai mult de trei sferturi din cifra de afaceri din activități de extracție, minerit, rafinare de țiței sau fabricarea produselor de cocserie.
Soluția ca OMV Petrom să plătească această taxă ar fi modificarea în Parlament a legii de aprobare a ordonanței de urgență. Dar tot există o problemă: actul normativ nu poate să încalce legislația europeană, ceea ce înseamnă că orice modificare ar putea fi atacată.
ANAF a pus ochii pe grupul austriac
Fiscul a început controalele pentru că OMV Petrom a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate impusă de stat, motivând că nu se încadrează. Compania a început să fie verificată de către autorități, astfel că, în cel mult două săptămâni, ar trebui să aflăm dacă cel mai mare producător de gaze și țiței din România datorează sau nu statului acea contribuție de solidaritate. Dacă ANAF ajunge la concluzia că societatea trebuie să plătească această taxă, atunci compania ar putea fi nevoită să „pună pe masă” un miliard de euro
„Au termen final de declarare şi de plată 25 iunie. Dacă, la data de 25 iunie nu au declarat şi nu au achitat contribuţia de solidaritate, atunci emitem o decizie de impunere. Şi, dacă nici atunci nu se achită, vom trece la executarea silită”, a declarat Lucian Heiuş, şeful ANAF.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau