Târgurile de Crăciun, anulate în Bavaria din cauza creşterii cazurilor de COVID-19
Dimensiune font:
Autorităţile din landul Bavaria, sudul Germaniei, au anulat toate târgurile de Crăciun şi au ordonat închiderea cluburilor şi a barurilor, într-un efort de a stopa noul val epidemic extrem de virulent care afectează Germania, relatează dpa.
Premierul Bavariei, Markus Söder, a anunţat decizia, precizând că barurile şi cluburile vor fi închise pentru o perioadă iniţială de trei săptămâni.
Măsurile survin la doar câteva zile după ce guvernul condus de Söder a anunţat anularea târgului de Crăciun din München, care atrage în general peste două milioane de vizitatori.
Târgul de Crăciun din München urma să se deschidă pe 22 noiembrie.
Germania, ca şi alte ţări vorbitoare de limbă germană, se confruntă cu o creştere a infecţiilor în special din cauza unei rate de vaccinare (67,6%) sub ţintele guvernamentale.
Toate târgurile de Crăciun din Germania au fost anulate anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus. (Agerpres)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau