Taxele şi impozitele locale cresc la Iaşi cu 14%!
Dimensiune font:
Taxele și impozitele locale plătite de ieșeni vor crește cu aproape 14% anul viitor! Consiliul Local (CL) va adopta această hotărâre în ședința de miercuri.
Conform Codului fiscal, deliberativul local trebuie să aprobe până la 30 aprilie cuantumul taxelor locale pe anul 2024 ținând cont de rata inflației pe anul anterior, comunicată de autoritățile centrale, respectiv de 13,8%. Astfel, impozitele pe clădiri, mașini, terenuri, reclamă și publicitate vor crește, precum și cele în cazul eliberării unor acte și taxelor speciale.
Moldova Invest îți recomandă și ... Spitalul Clinic "Dr. C.I.Parhon", singura unitate medicală din judeţul Iaşi va beneficia de finanțare prin PNRR. Investiție de 13,2 milioane de lei
Ședința va avea loc miercuri, iar decizia vine ca un trăsnet în cârca ieșenilor și așa împovărați cu cheltuielile crescânde datorate inflației. Primăria va aplica majorări peste rata inflație la două dintre taxe: taxa de procesare a unui dosar (altele decât cele de naștere, căsătorie sau deces) a fost majorată cu 25% (de la 14 la 20 lei), iar tariful de intrare la toaletele publice automate se va dubla (de la un leu la 2 lei).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau