Unul din zece români cu credit Prima Casă nu mai plătește rate
Dimensiune font:
Aproape 50.000 de oameni au cerut amânare la plată, potrivit declaraţiilor făcute de Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). 47.212 de persoane au solicitat amânarea plăţii ratelor pentru creditele Prima Casă. Până acum au fost acordate peste 300.000 de credite Prima Casă, iar rata de default este de 0,19%, potrivit aceleiaşi surse.
„În ultimii zece ani, trei din patru credite acordate de băncile din România au fost credite Prima Casă. La ora actuală, 47.212 titulari de credit dintre cei peste 300.000 de finanţaţi prin acest program au solicitat amânare la plata ratelor”, spune Nancu. Instituţia pe care o conduce aacordat până acum garanţii de 28 de miliarde de lei în contul creditelor acordate de băncile comerciale la circa 41 de miliarde de lei finanţarea totală a instituţiilor de credite. Spre deosebire, IMM-urile care au solicitat amânarea ratelor sunt în număr de 136. Conform informaţiilor furnizate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB), totalul românilor care au cerut aplicarea moratoriului, amânarea de la plata ratelor, a fost de 301.000.
Sursa: Economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau