Mai multe lumini pe pământ, mai puţini fulgi de nea din cer

 

Dorian OBREJA

Mărturisesc a mă afla sub un semn de tristeţe, care, din păcate, cred că a fost resimţit de mulţi dintre noi, mai ales de către cei aparţinând generaţiilor obişnuite cu patru anotimpuri, fiecare cu momentele sale definitorii şi farmecele sale.

Am (pe)trecut sărbătorile de iarnă fără a ne bucura de mantia pură (şi purificatoare!) a zăpezii, de magia căderii fulgilor de nea. Cea mai apropiată voce inimii mele îmi şopteşte că important este ca, la asemenea evenimente, să fii alături de persoana/persoanele dragă/dragi, restul însemnând circumstanţe, care se pot materializa sau nu. Aşa e, dar, totuşi, nostalgia albului şi dansului steluţelor de zăpadă cu greu poate fi estompată sau alungată...Iată motivul pentru care mi-am scris ultimul editorial de anul trecut îngrijorat fiind, şi îl scriu pe cel dintâi din acest an în aceeaşi stare

În perioada amintită, vizionând un loc sau altul, „pe viu” sau prin intermediul televizorului ori calculatorului, am constatat înmulţirea locurilor terestre luminate. Ca să mă refer doar la Iaşi spre exemplu, de la Fundaţie, mergând pe Lăpuşneanu, străbătând Piaţa Unirii şi apoi Ştefan cel Mare, până în coasta Palatului Culturii, zeci şi zeci de căsuţe şi corturi (cum n-am să obosesc a spune, oraşul acesta se transformă, din păcate, tot mai mult dintr-unul căturăresc într-unul corturăresc), împodobite cu ghirlande de lumini; alte podoabe luminoase atârmate deasupra străzilor, plus sute de reflectoare aţintite asupra monumentelor istorice sau religioase ale urbei. Iar de Revelion, o mare de foc şi fum plutind deasupra oraşului, generată de artificii & petarde oficiale şi private.

Toate bune şi frumoase, numai că trebuie să fim conştienţi de o legătură de cauzalitate: cu cât mai multe lumini şi focuri poluatoare vor fi jos, cu atât de sus vor veni mai puţini fulgi (generalizând, mai puţine precipitaţii, sub diverse forme).

Un savant britanic sublinia că „natura umană este (...) de multe ori autodistructivă...În trecutul îndepărtat, nu aveam tehnologia necesară pentru a crea dezastre la scară planetară – acum o avem şi nu este decât o problemă de timp până o vom folosi împotriva propriei noastre specii” şi adăuga, terifiant: „de fapt, umanitatea are doar 50 la sută şanse să supravieţuiască următorilor 150 de ani” (ca să nu mai vorbim de condiţiile din acest previzionat secol şi jumătate).

Specialiştii prevăd venirea unor ani lungi de secetă (deci şi ierni fără zăpadă), ceea ce va duce, inevitabil şi la necesitatea schimbării unor obiceiuri alimentare, dar şi la foamete.

Spre ştiinţa tuturor, lucrurile ar putea sta mult mai bine dacă am acţiona, cu toţii, în multipe modalităţi, dintre care voi aminti doar câteva. Reducerea consumului energetic prin diminuarea iluminatului artificial, atât în interioare, cât şi în exterior (nu înţeleg de ce sunt iluminate monumentele noaptea, când nu vine nimeni să le vadă); în Franţa şi în alte ţări deja s-au luat măsuri în acest sens. Specialiştii în iluminat afirmă existenţa unei legături directe între poluarea luminoasă şi apariţia cancerului; cu cât un oraş e mai puternic iluminat noaptea, cu atât locuitorii sunt mai expuşi. Folosirea mai „cu frână” a ledurilor, ce reduc consumul energetic, dar agravează poluarea cu lumină şi perturbând ciclul zi-noapte (lumina afectează ritmul circadian şi tiparele de odihnă, derutează animalele nocturne, plantele şi microorganismele, îmbătrânesc mai repede florile). A, şi să nu uit de artificii şi petarde: nivelul de perclorat creşte de 1.000 de ori din cauza acestora, şi efectele durează până la 14 ore; tot mai multe oraşe din Germania (dar nu numai), intenţionează interzicerea utilizării acestora.

Cred că, de acum încolo, ar trebui să înlocuim expresia de „sărbători fericite” cu cea de „sărbători sănătoase”!