Dosar penal pentru elevul care a folosit spray lacrimogen la școală
Dimensiune font:
Elevul de 15 ani care a provocat panică la Colegiul Dimitrie Leonida din București, după ce a dat cu spray lacrimogen, s-a ales cu dosar penal.
Adolescentul se află în custodia poliției și este audiat.
25 elevi au fost duși de urgență la spital după ce adolescentul a pulverizat conținutul spray-ului paralizat în incinta Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din sectorul 2 al Capitalei.
Pompierii militari au intervenit cu peste 15 autospeciale, inclusiv cu unele pentru victime multiple și una CBRN (chemical, biological, radiological and nuclear).
Poliţia Capitalei a deschis dosar penal pentru mai multe infraţiuni
Este vorba de săvârşirea infracţiunilor de “tulburarea ordinii şi liniştii publice”, “portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” şi “lovire sau alte violenţe”.
”Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a transmis sursa citată.
Conducerea Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida desfăşoară de asemenea verificări.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau