Părinţii fac apel la autorităţi. Vor să decidă ei dacă trimit sau nu copiii la şcoală - PETIŢIE
Dimensiune font:
Mii de părinţi din România au semnat deja o petiţie prin care autorităţilor să mute puterea de decizie asupra întoarcerii la şcoală în familie.
"Semnatarii acestei petiții solicită Ministerului Educației Naționale crearea condițiilor necesare pentru ca, la cererea adultului care are în îngrijire elevul-minor, dreptul la educație să fie asigurat în formă online, pe toată perioada pandemiei", se arată în document.
"Constituția României, prin articolul 32, prevede că dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal şi prin cel profesional, prin învățământul superior, precum şi prin alte forme de instrucție şi de perfecționare. Deci, și copiii din familii cu boli cronice au dreptul să învețe, dar au și dreptul ca să își protejeze și păstreze în viață părinții și bunicii; Conform declarației Președintelui României, învățământul online este acceptat ca formă de învățământ", se mai arată în petiţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau