Profesorii greci care nu vor să se vaccineze sau să se testeze vor suporta tăieri de salariu
Dimensiune font:
Profesorii greci care refuză să se vaccineze sau să se testeze regulat pentru Covid-19 înainte de reîntoarcerea la ore vor suporta tăieri de salariu și altă măsuri disciplinare, în cadrul unei decizii ministeriale comune care este deocamdată în lucru, potrivit Kathimerini.
Conform unor surse citate de publicația elenă, noile reglementări sunt concepute de Ministerul Educației, pentru a asigura un an academic sigur din septembrie, în școli și universități, valabile pentru administratori, profesori, atât permanenți cât și pe contract.
Sub aceste prevederi, pe lângă tăierile de salariu, personalul permanent din educație ar putea fi suspendat din activitate fără plată până se vaccinează, în vreme ce angajaților temporari li se va suspenda contractele.
Personalul permanent și pe contract vor pierde de asemenea puncte din sistemul funcționarilor publici, care le va afecta perspectivele pentru promovare sau angajare, notează Digi24.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau