România ocupă penultimul loc în Europa după rezultatele testelor PISA. 45 la sută dintre elevi sunt analfabeți funcțional
Dimensiune font:
România ocupă penultimul loc în Europa după rezultatele testelor PISA care evaluează nivelul de pregătire al elevilor. Potrivit unui studiu de la începutul anului, 45% dintre elevii români au fost identificați ca analfabeți funcționali. Situația revine în atenție în condițiile grevei cadrelor didactice. Mai ales că, în ultimele zile, a fost redistribuit pe rețele de socializare un mesaj din 2019, în care părinții sunt învinuiți pentru dezastrul din învățământ.
Rezultatele obținute de elevii români la testele PISA (Programme for International Student Assessment – Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor) poziționează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană, în ceea ce privește calitatea educației conform unui studiu citat de Tribuna învățământului. Doar Bulgaria se clasează mai jos decât țara noastră.
Conform cercetării, 45% dintre elevii români sunt considerați analfabeți funcționali. Iar acestora li se adaugă cei 10% care abandonează școala până la clasa a VIII-a.
România a acumulat 426 de puncte la testarea PISA clasându-se pe locul 26 în UE, la mare distanță de Finlanda, care se află în fruntea topului cu 522 de puncte.
Dezastrul din sistemul educațional revine în atenție în această perioadă în condițiile în care prelungirea grevei profesorilor este privită cu îngrijorare de părinții și elevii din anii terminali. Aceasta chiar dacă guvernanții dau asigurări că greva nu va pune în pericol desfășurarea examenelor naționale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau