A murit Delia Budeanu, o cunoscută vedetă TV
Dimensiune font:
Delia Budeanu, care timp de aproape trei decenii a fost crainică a Televiziunii Române, a murit, a anunţat, sâmbătă, TVR Info.
Potrivit sursei citate, aceasta a debutat la TVR în 1970, pe programul 2, unde prezenta emisiuni ce includeau concerte simfonice.
"Dincolo de lumea televiziunii, Delia Budeanu este cunoscută şi pentru implicarea activă în promovarea culturii româneşti, dar şi pentru susţinerea cauzelor sociale şi umanitare. Angajamentul ei în comunitate a fost recunoscut printr-o serie de premii şi distincţii, inclusiv titlul de 'Ambasador al Bunăvoinţei', acordat de Organizaţia Naţiunilor Unite", mai precizează TVR Info.
În 1997, după decesul soţului, reputatul jurnalist de politică externă Radu Budeanu, Delia Budeanu s-a retras din viaţă publică.
Trupul fostei prezentatoare TV va fi depus, duminică, la Mănăstirea Caşin din Bucureşti, începând cu ora 16,30, iar înmormântarea va avea loc, luni, la Mănăstirea Ghighiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau