29 august: Tăierea Capului Sfântului IOAN Botezătorul! Vezi cu NU ai voie să faci de această mare SĂRBATOARE
Dimensiune font:
Creștinii cinstesc, pe 29 august, tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe 31 august.
Conform credinţelor populare, în această zi nu se bea vin roşu şi nu se mănâncă varză. Postul din această zi este unul aspru.
De asemenea, este recomandat că să nu se mănânce pepeni, dat fiind faptul că forma acestora aduce aminte de cea a capului lui Ioan Botezătorul. Tot în această zi, în unele regiuni rurale nu se folosește cuțitul, toată mâncarea fiind ruptă cu mâna.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Capul Sfântului Ioan a fost, de-a lungul istoriei, de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Prima şi a doua aflare a capului sunt marcate pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului este prăznuită pe 25 mai.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul marchează ziua în care Irod Antipa, unul dintre regii care dominau Galileea şi Pereia, acuzat de sfânt că păcătuieşte trăind cu soţia fratelui său, a acceptat, ca răsplată pentru un dans, să îl decapiteze pe cel care anunţa venirea Mântuitorului.
Ce este total interzis să faci de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Pentru că astăzi este o zi de tristă amintire pentru Biserică, Părinții au rânduit să fie zi de post în orice zi ar cădea această Sărbătoare. Așadar, astăzi este total interzis să mâncăm de dulce. De asemenea, este interzis să ne certăm, să facem păcate și să nu mergem la biserică.
Este interzis să bem băuturi alcoolice pentru a nu fi asemenea cu Irod, cel care a poruncit uciderea Sfântului Ioan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau