Calendar ortodox, 11 octombrie. Sfântul Apostol Filip
Dimensiune font:
Sfântul Apostol Filip unul dintre Cei Șapte Diaconi, este pomenit în calendarul ortodox pe 11 octombrie. El s-a născut în Palestina, a fost căsătorit și a avut copii. Nu este același cu Sfântul Apostol Filip care este sărbătorit pe 14 noiembrie și care a fost unul dintre Cei Doisprezece Apostoli.
Astfel, după Pogorârea Duhului Sfânt, Cei Doisprezece Apostoli l-au făcut pe Filip, diacon în Biserica din Ierusalim. Acești apostoli l-au însărcinat cu primirea darurilor de la credincioși și cu grija văduvelor, a orfanilor și nevoilor acestora. Mai apoi, când a început persecutarea creștinilor și evreii, Apostolul Filip, a părăsit Ierusalimul și s-a dus în Samaria.
Acolo, el a propovăduit creștinismul.
Se spune că la porunca unui înger al Domnului, Sfântul Filip s-a dus să aștepte pe drumul care lega Ierusalimul de Gaza. Acolo a întâlnit un oficial al reginei Etiopiei, pe care, de asemenea, l-a convertit la creștinism. La Ierusalim, Apostolii l-au desemnat episcop și l-au trimis la Tralles în Asia Mică, unde a botezat mulțime multă. Sfântul Filip a murit la adânci bătrâneți.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau