Calendar ortodox, 26 noiembrie. Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor. Moaștele lui de află la București
Dimensiune font:
În fiecare an pe data de 26 noiembrie Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Stelian, ocrotitorul pruncilor și al familiilor creștine.
Sfântul Stelian s-a născut în secolul VI, în Adrianopolis, într-o provincie ce se numea Paflagonia. Provenea dintr-o familie bogată, iar în religie este cunoscut ca ocrotitor al pruncilor pentru că a fost sfințit și a fost locaș al Duhului Sfânt încă de când era în pântecele mamei sale.
A devenit ocrotitor al pruncilor și al familiei creștine pentru că era curat în toate și plin de dragoste, astfel că a împărțit bogăția pe care o avea celor sărmani și a devenit monah. Pentru că a vrut să facă mai mult bine s-a dedicat rugăciunii și cunoașterii lui Dumnezeu și a ales să plece în pustiu.
A mers și a locuit într-o peșteră unde primea hrană de la dumnezeiescul înger. I se oferă puterea de a vindeca poporul de diferite boli. Potrivit scrierilor, a existat o perioadă în viața Sfântului Stelian când poporul a fost lovit de o boală grea, aducătoare de moarte mai ales în rândul copiilor mici.
Citește și: Calendar ortodox 25 noiembrie 2022: Ce sărbătoare este vineri?
Auzind de minunile pe care Sfântul Stelian le făcea, părinții au început să îl caute pentru a vindeca copiii. Femeile care s-au rugat Sfântului Stelian au făcut alți prunci, iar cei bolnavi s-au însănătoșit.
Sfantul Cuvios Stelian Paflagonul apare în picturile creștine ținând în brațe un prunc pentru că misiunea sa era de a-i proteja pe cei mici, dar mai ales pe copiii bolnavi.
Moaștele sale se află la Biserica Sfântul Stelian, cunoscută și „Lucaci” din București. Biserica a fost zidită în anul 1736 de către Mitropolitul Ștefan al Țării Românești și refăcută pentru a putea fi vizitată și astăzi.
Rugăciune către Sfântul Stelian
„Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul si călăuzitorul in rugăciunile noastre, patimile trupești biruind si împreună cu îngerii locuind, privești neîncetat mărirea cea gatita sfinților, de lumina cereasca umplând-du-te.
Acum, in mărirea cereasca viețuind si înaintea împăratului Hristos stand, nu uita pe credincioșii care cu îndrăzneală înaltă rugăciuni si cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfințit, si vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame si pe copii, ferindu-i de întristare si de boala, arata-te grabnic vindecător al suferințelor si al bolilor sufletești si trupești ale celor ce te lauda pe tine.
Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamarire a Sfintei Treimi, fa si din pustiul inimilor noastre tarina bine-plăcuta a harului dumnezeiesc, in care sa înflorească crinii cei mantuitori ai credinței si sa se înmulțească roadele sfințitoare ale faptelor bune; ocrotește cu rugaciunile tale familiile si pe copiii noștri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate și mântuire, ca prin tine si împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh. Amin”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau