Mihai Chirica Pelerinii din zone cu incidenţă mare nu vor fi primiţi la pelerinajul Sf.Parascheva de anul acesta
Dimensiune font:
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, marţi, că racla cu sfintele moaşte ar putea fi scoasă mai devreme decât în alţi ani din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de credincioşi, fără a se crea aglomeraţie. Totodată, Mihai Chirica a afirmat că autocarele cu pelerini nu vor putea veni către Iaşi din zonele unde rata de incidenţă impune carantinarea acelor localităţi.
„Vor fi create perimetre speciale la Catedrala din Iaşi, dar oamenii trebuie să înţeleagă că nu se pot aduna într-un mod nelimitat în curtea Mitropoliei sau în alte spaţii unde vor fi manifestări. Va trebui să aducem permanent un număr mult mai mare de voluntari decât s-a făcut vreodată. Fluxurile pentru pelerini trebuie să fie clar stabilite”, a precizat marţi, edilul Mihai Chirica.
El a amintit că în zonele de carantină oamenii se pot deplasa doar în condiţii clare şi că nu vor putea veni autocare spre Iaşi din localităţile cu rată de incidenţă ridicată.
Totodată, edilul Mihai Chirica a declarat că este posibil ca racla cu sfintele moaşte să fie scoasă mai devreme din Catedrală decât în anii precedenţi, astfel încât să fie evitată aglomeraţia.
„Fac apel la înţelepciunea fiecărui pelerin să înţeleagă că sfânta este permanent aici. Este adevărat că ziua ei este pe 14 octombrie, dar poate fi oricând vizitată în cursul anului. În ultimele zile, o parte dintre pelerini au trecut deja pe la sfintele moaşte, au venit oameni de pe tot teritoriul României. Noi ca primărie susţinem ideea Mitropoliei ca sfintele moaşte să fie scoase mai devreme din catedrală”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va anunţa în cursul zilei de miercuri programul manifestărilor religioase.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau