Traditii si obiceiuri in ziua de Ignat. Care este ritualul "carpelor Domnului Hristos", tinut in 20 decembrie

 Ziua de 20 decembrie - Ignatul - este incarcata de obiceiuri si de traditii la romani, ea reprezentand, cu precadere in mediul rural, ziua in care este sacrificat porcul din care se pregatesc apoi toate preparatele pentru masa de Craciun.

In credinta vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinitatii intunericului, care slabea puterea Soarelui in cea mai scurta zi a anului, la Solstitiul de iarna (ziua de 21 decembrie).

Pentru a veni in ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. Dupa aceea, ziua incepea sa creasca si Craciunul devenea o sarbatoare a luminii si a vietii, conform volumului ''Cartea de Craciun'' (Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997).

In desfasurarea sacrificarii porcului se respectau anumite conditii de timp si spatiu. Sacrificarea nu putea fi inceputa inainte de ivirea zorilor si nici nu putea depasi apusul soarelui.

Trebuia sa aiba loc pe lumina, intrucat numai lumina putea tine la distanta, prin puterea ei arzatoare, spiritele malefice care ar putea anula virtutile sacrificiului. Pe de alta parte, locul ales pentru sacrificarea porcului era supus unui ritual de purificare, fiind tamaiat si stropit cu apa sfintita, pentru a indeparta duhurile necurate.

 

Ritualul sacrificarii porcului in preajma sarbatorilor Craciunului aminteste de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) in perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Intr-un moment cum este pragul dintre anul vechi si anul nou, prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, o noua viata se naste, aceea a noului an.

Folcloristul Petru Caraman considera ca obiceiul taierii porcului din ziua de Ignat isi afla radacinile in traditiile antichitatii romane. Lumea romana practica acest sacrificiu la Saturnalii, intre 17 si 30 decembrie, consacrandu-l lui Saturn, la origine zeu al semanaturilor.

Porcul era considerat drept o intruchipare a acestei divinitati, a carei moarte si reinviere se consuma la cumpana dintre anul vechi si anul nou. Insa este vorba despre un "transfer" al obiceiului/traditiei - de la data la care se celebra initial anul nou in lumea romana (inceputul primaverii, al semanatului, la sarbatorile ce precedau Calendele lui Janus, adica la Saturnalii), precizeaza cartea amintita.

In prezent, momentul sacrificarii porcului a devenit un prilej de reunire a familiei. De obicei, mai ales la sat, la acest eveniment participa toti membrii familiei si el este pregatit in cele mai mici amanunte. Cu o seara inainte, oamenii de la sat pregatesc mai multe cutite bine ascutite, o butelie de gaz sau paie - pentru parlit, dar si vasele in care vor pune carne, slanina si soric. Cei care se ocupa de sacrificarea animalului sunt barbatii.

Dupa sacrificare, porcul este spalat, apoi este parlit pe primele paie secerate in vara, puse deoparte, special pentru Ignat. In foc mai sunt aruncate ramuri de lemn cainesc si de iasomie, ca sa iasa soricul aromat, mai scrie volumul ''Cartea de Craciun''.

Ion Creanga povesteste in ''Amintiri din copilarie'' despre acest moment: "La Craciun, cand taia tata porcul si-l parlea, si-l oparea, si-l invelea iute cu paie, de-l innadusa, ca sa se poata rade mai frumos, eu incalecam pe porc deasupra paielor si faceam un chef de mii de lei, stiind ca mie are sa-mi dea coada porcului s-o frig si besica s-o umplu cu graunte, s-o umflu si s-o zuraiesc dupa ce s-a usca...".

Rolul femeilor din gospodarie incepe dupa taierea porcului, parlirea acestuia si cand barbatul care a sacrificat porcul termina transarea lui. Femeile impart carnea pe categorii - pentru carnati, caltabosi, toba, pentru friptura de la pomana porcului, iar picioarele se opresc pentru piftie.

Fiecare bucata din porc este folosita - incepand de la urechi si coada (folosite la piftie), de la carnea macra si slanina pusa la afumat, pana la intestinele bine curatate, spalate si oparite, folosite pentru a fi umplute cu carne tocata, usturoi si condimente - care se transforma in carnati - ori cu organe (ficat, splina, rinichi) - care se transforma in toba, lebar sau caltabosi. Toate aceste preparate urmeaza sa fie puse pe masa in ziua Nasterii Domnului.

Dupa transarea si sortarea carnii, gospodina casei pregateste o masa - numita traditional "pomana porcului" - pentru toti oamenii care au ajutat la taierea animalului. Ea prajeste, intr-un ceaun ori o cratita mare, carne taiata din toate partile porcului si face o mamaliga mare, sa ajunga pentru toti mesenii. De obicei, masa cu "pomana porcului" se aseaza in curte, unde oamenii mananca in picioare si beau tuica fiarta.

Desi Ignatul cade intotdeauna in postul Craciunului, obiceiurile si traditiile romanilor sunt foarte puternic inradacinate si uneori sunt incalcate regulile stricte impuse de Biserica in ceea ce priveste postul.

Gospodina casei pregateste, in zilele urmatoare Ignatului, produsele destinate sarbatorilor de Craciun, Anul Nou si Boboteaza: carnati, piftie, toba, caltabosi, carne fripta. O parte din carnea porcului se conserva pentru a fi consumata peste an. La sate era obiceiul de a praji carnea si carnatii si a le pastra intr-un vas, acoperite cu untura topita, la temperatura scazuta. In vremurile de acum, carnea si carnatii se pastreaza la congelator.

Exista, in traditia romaneasca, unele obiceiuri legate de Ignat. Astfel, in ajunul Ignatului se fierbe grau, capul familiei il tamaiaza si il binecuvanteaza. Din acest grau fiert mananca toti membrii familiei, iar ce ramane se da dimineata la pasari.

Traditia spune ca in ziua de Ignat nu este permisa nicio alta activitate - spalatul rufelor, spartul lemnelor, cusutul/tricotatul, maturatul casei ori al curtii.

O alta traditie este legata de faptul ca dupa Ignat, se pregateste faina din care femeile urmeaza sa prepare un fel de turte, numite ''carpele Domnului Hristos'' - intinse in foi foarte fine, subtiri, uscate si apoi unse cu miere si presarate cu nuca pisata ori macinata - care se mananca in ajunul Craciunului.