15% dintre zborurile acestei perioade aterizează la Iași!

3avioane

Dimensiune font:

| 15-08-2023 09:07

 Pentru minivacanţa de Sfânta Maria şi numai în perioada 10-15 august, românii au ales zboruri către marile oraşe ale ţării, cele mai aglomerate aeroporturi din această perioadă fiind Otopeni - Bucureşti (cu peste 67% dintre zboruri), Iaşi (cu aproximativ 15% dintre zboruri) şi Cluj-Napoca (cu aproximativ 8%) * restul procentelor a fost distribuit aproape în mod egal între aeroporturile mai mici din ţară (Suceava, Bacău, Craiova, Sibiu, Timişoara, Constanţa)

 

Românii din diaspora s-au întors acasă pentru minivacanţa de Sfânta Maria şi numai în perioada 10-15 august au rezervat 21,25% din zborurile totale rezervate pe platforma uneia dintre cele mai mari agenţii de turism din țară.

August este în mod tradiţional luna concediilor în Europa, astfel că mulţi români plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă să se relaxeze alături de cei dragi. Aceştia vor petrece, în medie, 5 zile în ţară, o dovadă în plus a faptului că aceştia vor să se bucure de locurile natale şi de vacanţă în compania apropiaţilor.

Conform analizei realizate de una dintre cele mai mari platforme de turism din țară, românii au ales zboruri către marile oraşe ale ţării, cele mai aglomerate aeroporturi din această perioadă fiind Otopeni - Bucureşti (cu peste 67% dintre zboruri), Iaşi (cu aproximativ 15% dintre zboruri) şi Cluj-Napoca (cu aproximativ 8% dintre zboruri). Restul procentelor a fost distribuit aproape în mod egal între aeroporturile mai mici din ţară (Suceava, Bacău, Craiova, Sibiu, Timişoara, Constanţa), semn că turiştii caută şi zboruri către oraşele mai mici, dar care sunt mai aproape de localităţile lor de provenienţă şi care îi pot ajuta să câştige timp din punctul de vedere al transportului.

În ceea ce priveşte preţurile, tariful mediu pentru un zbor către România în perioada sărbătorii de Sfânta Maria a crescut cu 23% faţă de 2022. De exemplu, anul acesta, un bilet de avion a fost aproximativ 272 de euro, în comparaţie cu 222 de euro, cât a fost anul trecut. Creşterile tarifare nu mai sunt o noutate pentru nimeni, mai ales că anul acesta preţurile la zboruri au fost mai scumpe, inclusiv la zborurile low-cost, însă, în momentul de faţă, piaţa s-a stabilizat.

Dacă pentru românii din diaspora, zilele libere au fost un motiv excelent pentru a reveni acasă, pentru cei din ţară, minivacanţa de Sfânta Maria a creat contextul perfect pentru un city-break.

Conform agenților de turism, numărul rezervărilor dinspre România către alte ţări europene pe durata minivacanţei a crescut semnificativ, cererea mare fiind asociată cu minivacanţa de Sfânta Maria. Cele mai populare destinaţii sunt Italia, Grecia, Spania, Marea Britanie şi Franţa, state alese frecvent de turişti pentru petrecerea unui city-break.

Totodată, preţul mediu pentru un bilet de avion spre destinaţii externe a fost de 229 de euro în intervalul minivacanţei de Sfânta Maria, de altfel, un tarif mediu pentru zborurile spre Europa din timpul verii. Cristian ANDREI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Peste 1.800 de tineri au susținut rezidențiatul la Iasi
17/11/2024 20:15

 1.814 candidati au sustinut examenul de rezidentiat la Iasi, cei mai multi, 999, la medicină generală. Timp de 4 ore, acestia au avut de răspuns la 200 de intrebări. Punctajele ii vor duce sau nu in l ...

Sala de sport a Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei a devenit realitate
17/11/2024 20:14

* proiectul Centrului Multifunctional din zona Cicoarei prevede construirea unei săli de spectacole cu o capacitate de 120 de locuri, a unei săli de IT si auditii muzicale, a unei biblioteci, dar include si o ...

Unul dintre marii violoniști ai lumii cutreieră școlile Iașului cu un Stradivarius
17/11/2024 20:07

De marti, 19 noiembrie, va debuta o nouă stagiune de muzică clasică din cadrul proiectului educational „Un Stradivarius in scoli”, 2024 – 2025, organizat de Fundatia Culturală Gaudium Anim ...

Parcarea publică de la Mănăstirea Golia are un nou sistem de control al accesului
17/11/2024 19:55

Primăria Municipiului Iasi a cumpărat, montat si pus in functiune un nou sistem de control al accesului si plată pentru această parcare. Astfel, parcarea este supravegheată video si are un sistem automat ...

Revoluția roboților redefinește piața muncii la Iași
17/11/2024 13:35

La Iasi, oras unde traditia si modernitatea se intrepătrund, schimbările tehnologice incep să contureze un viitor in care masinile si inteligenta artificială devin tot mai prezente in viata de zi cu zi. &Ic ...

Crimă la o petrecere de majorat, la Siret
17/11/2024 12:33

Un tanăr in varstă de 18 ani a murit, sambătă, după ce a fost injunghiat la o petrecere organizată la o pensiune din proximitatea oraşului Siret, a declarat purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Po ...

România, lider european la abandon școlar
17/11/2024 12:24

Într-o Europă care priveste educatia ca pe un pilon al prosperitătii, Romania continuă să rămană in urmă, purtand povara celui mai ridicat procent de abandon scolar timpuriu din Uniunea Europeană. ...

Turmă de capre, lăsată nesupravegheată pe un drum european din județul Neamț, lovită de un autoturism. Nouă animale au murit
17/11/2024 09:02

Un accident mai puţin obişnuit s-a produs, sambătă seară, pe drumul european 85, in judeţul Neamţ. Un autoturism a intrat in plin intr-o turmă de capre care, lăsate nesupravegheate, au ajuns pe şosea. ...

Șoferul unei camionete a murit la spital după ce l-a lovit trenul Iași-Hârlău. Nu ar fi auzit sirena locomotivei
17/11/2024 09:01

Imagini socante, vineri seară, in judetul Iasi. Un sofer de 54 de ani nu a fost atent la calea ferată, iar camioneta pe care o conducea a fost izbită in plin de un tren si aruncată apoi pe camp, aproape 40 ...

Majorat cu final tragic: un tânăr de 18 ani a fost ucis, după mai multe glume cu un alt băiat
16/11/2024 17:19

Un tanăr de 18 ani a murit, in noaptea de vineri spre sambătă, după ce a fost injunghiat in zona toracică de un alt tanăr cu care a avut o altercaţie. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei