36.000 de crizanteme, pregătite pentru ceremoniile ce marchează Hramul Cuvioasei Parascheva
Dimensiune font:
Data de 14 octombrie rămâne, indiferent de context, o zi specială pentru ieşeni. Astăzi, are loc Sfânta Liturghie, evenimentul urmând a fi organizat pe un podium special amenajat pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. De altfel, angajaţii societăţilor din subordinea Primăriei depun eforturi pentru reuşita deplină a evenimentului.
Începând de astăzi vor fi aduse campioane cu flori, care vor împodobi atât scena pe care va fi oficată slujba liturgică, cât şi covorul dinaitea scărilor spre scenă. Sunt 26.000 de crizanteme roz pregătite de angajaţii Servicii Publice, aceeaşi care au utilizat 5.000 de panseluţe pentru formarea unei inimi în faţa Primăriei, folosită de oelerini pentru a se fotografia.
Şi Primăria Municipiului Iași a luat o serie de măsuri pentru buna organizare a sărbătorii religioase ocazionate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
Astfel, circulația rutieră va fi închisă / restricționată pe străzile Col. Langa, Arh. G. M. Cantacuzino și Iordachi Lozonschi, precum și pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (între Casa Modei și str. I. C. Brătianu), str. Agatha Bârsescu (până la intersecția cu str. Mănăstirea Dancu) și str. I. C. Brătianu (până la intersecție cu str. Cuza Vodă).
Tot pe 14 octombrie, arealul de desfășurare a slujbei și adunării religioase va fi extins, în funcție de necesități, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (între str. A. Panu și Casa Modei), pe esplanada și în parcarea Teatrul Național și pe str. I. C. Brătianu și str. A. Bârsescu.
În altă ordine de idei, începând cu o jumătate de oră înainte de Sfânta Liturghie și până după jumătate de oră după aceasta, va fi interzisă orice activitate comercială la căsuțele și terasele de pe pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală Iași vor lua deciziile privind restricționarea / închiderea circulației rutiere, în funcție de necesități, în zona de desfășurare a evenimentelor religioase, precum și celelalte măsuri de ordine și siguranță publice. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau