A fost finalizat noul drum de acces către Spitalul Regional de Urgență!
Dimensiune font:
După aproape trei luni, autoritățile locale au reușit să finalizeze lucrările de amenajare a drumului de acces către șantierul Spitalului Regional de Urgență (SRU), cea mai importantă investiție medicală din Regiunea de Nord – Est a țării.
După cum a anunțat administratorul public al Municipiului Iași, Ciprian Bostan, echipele Citadin SA au finalizat la sfârșitul săptămânii construcția drumului care va face legătura între șantierul deschis pe versantul Moara de Vânt (latura nord- vestică) și bulevardul C. A. Rosetti, urmând ca de luni, 1 iulie, artera de circulație să fie dată oficial în exploatare. „După câteva săptămâni de muncă susținută desfășurată uneori și în weekend de echipele Citadin, cărora le mulțumesc și pe aceasta cale, Primăria Municipiului Iași a finalizat un proiect important pentru șantierul Spitalului Regional de Urgență, pe care l-am supervizat îndeaproape: noua cale de acces pornind din bulevardul C.A. Rosetti, destinată exclusiv traficului greu ce deservește șantierul. Astfel, începând de mâine (luni, 1 iulie – n.r.), locuitorii complexelor rezidențiale aflate pe traseul de acces din Moara de Vânt nu vor mai fi deranjați decât poate accidental de traficul greu și ne cerem scuze pentru disconfortul creat în ultima periodă”, a afirmat Ciprian Bostan.
Organizarea de șantier în vederea începerii lucrărilor la viitorul Spital Regional de Urgență a început în luna aprilie și a constat în excavarea unui volum important de pământ, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor de acces, supravegherea lucrărilor de construcții fiind asigurată de asocierea formată din Tecnic Consulting Engineering Romania SRL (lider de asociere) – Tumaș Turk Muhendislik Musavirlik ve Muteahhitlik A.Ș. Și RomCapital Invest SA. „Am început demersurile pentru acest proiect la sfârșitul anului 2016, iar în toamna anului 2017, Consiliul Local a aprobat transmiterea terenului de 120.000 de metri pătrați aflat în zona Moara de Vânt din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății. Pe lângă multe alte documentații necesare proiectului, inclusiv cele aferente rețelelor de utilități, se lucrează la întocmirea studiilor pentru construirea căilor definitive de acces spre și în interiorul arealului Spitalului Regional de Urgență, perimetru care va include și Sala Polivalentă Regina Maria și pe care îl gândim dezvoltat ca un tot unitar și coerent, după un concept Smart City District”, a declarat, la rândul său, primarul Mihai Chirica. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau