„ Terapeutul de grup este un regizor care nu știe piesa, dar cunoaște jocul și rămâne atent”

 * dialog cu psihoterapeutul Iulia Cruț, autorul volumului „Oameni în cerc. Terapia de grup”

- Cum reacționează oamenii la prima întâlnire de terapie în grup? Există întotdeauna acel moment amuzant de tăcere când nimeni nu vrea să fie primul care vorbește?

- Unii oameni sunt mai expansivi și vorbesc mult, alții sunt foarte tăcuți, iar cei mai mulți, în mod firesc se uită către terapeut așteptând ca acesta să dea tonul întâlnirii, să angajeze grupul în relaționare. Oricare ar fi reacția exterioară, comportamentul, toată lumea are emoții. Însăși faptul că se află însă în încăpere înseamnă că toți oamenii au și o nevoie, curiozitate, speranță. Sunt uneori și momente de tăcere care  sunt un semn că ceva puternic se află în spatele lor.

- Care este cel mai surprinzător lucru pe care oamenii îl descoperă despre ei înșiși într-un grup, comparativ cu terapia individuală? Este acel „Aha!” care vine dintr-o glumă spontană sau un comentariu neașteptat al unui coleg?

- Ne construim imagini despre noi înșine destul de distorsionate de traume sau relaționări nesănătoase cu mediul familial și familiar. Ne uităm la ceilalți și nu vedem imaginea omului real pentru că toți purtăm măști sociale. Prin urmare, poate că cel mai surprinzător lucru pe care îl descoperă oamenii în grupurile de terapie, chiar de la început, este faptul că toți avem neputințe, dureri, chiar și cei care nu par să le aibă. De multe ori, un comentariu sau o glumă poate fi revelator în ceea ce privește ceva din comportamentul propriu - de exemplu, poate o persoană află despre sine că îi pot îndepărtează pe oameni pentru că pare arogantă din cauza faptului că nu vorbește prea mult, chiar dacă acea persoană nu vorbește pentru că este timidă.

- Cum se construiește încrederea într-un grup de terapie? Există un „secret magic” sau e doar o combinație de răbdare, discuții autentice și... poate o cafea bună?

- E nevoie de timp pentru a construi încredere ca în orice relație între oameni și în grupurile de terapie există pentru asta și reguli care să crească încrederea - spre exemplu faptul că toată lumea își asumă confidențialitatea din toate punctele de vedere sau reguli cu privire la modalități de a da feedback. Discuțiile autentice cresc încrederea și ele, mai ales pentru că acestea creează posibilitatea ca membrii grupului să simtă că au sprijin real unul în altul, că durerile le sunt înțelese și că pot schimba ceea ce doare. Vulnerabilizarea creează încredere, iar încrederea creează și mai multă vulnerabilizare. Și toate astea merg și cu o cafea!

- Ce rol joacă umorul în sesiunile de terapie de grup? Este adevărat că uneori râsul poate fi cel mai bun terapeut?

- Râdem mult în timpul sesiunilor de grup, râdem și în paze și asta crește sentimentul de apartenență; o complicitate sănătoasă se dezvolta atunci când un grup anume are gluma sa specifică, ca un cod. Râdem dar verificăm și dacă râsul nu e un mod de a ne preface că nu suferim, a face haz de necaz e o soluție bună dar nu permanentă.

- În grupurile de terapie, se formează deseori mici comunități sau „cercuri de prieteni”. Cum influențează acest lucru procesul de vindecare? Există riscul să se transforme într-un club de socializare sau este tocmai partea care face totul mai eficient?

- Uneori relațiile care se dezvoltă între membrii grupului se transformă în prietenii și atunci oamenii se văd și în afara grupului, iar pentru a nu influența dinamica de lucru a grupului e necesar ca tot ceea ce se întâmplă în afara grupului să fie relatat în grup. În unele grupuri de terapie, tocmai pentru a nu se modifica dinamica de lucru, membrii grupului nu se întâlnesc în afara sesiunilor de grup.

„Toți oamenii au emoții și autodezvăluirea nu este deloc ușoară”  

- Care este momentul în care îți dai seama că un grup începe să funcționeze cu adevărat? Este atunci când oamenii încep să aducă prăjituri la ședințe sau când cineva spune: „Nu mă așteptam să mă simt atât de bine, aici”?

- Prăjiturile și faptul că oamenii se simt bine sunt semne bune, semne că oamenii se străduiesc să fie plăcuți sau să îi integreze pe toți membrii grupului, semne de recunoștință pentru ceea ce experimentează în grup. Pot fi însă și semne ale unor dinamici interne conform cărora „dacă nu aduc prăjituri n-o să fiu pe plac, n-o să fiu conform normei sociale” din alte grupuri ( cel familial de exemplu).

Semne că grupul funcționează sunt acele momente în care intervențiile terapeutului sunt mai puțin necesare, când oamenii relaționează direct între ei, își pun întrebări, își semnalează comportamente sau distorsiuni cognitive. Un semn bun este și când oamenii nu mai sunt excesiv de politicoși unul cu altul și își pot spune deschis ce simt, nu agresiv dar sincer.

- Ce sfat ați da cuiva care are emoții înainte de prima ședință de terapie în grup? Cum să depășească senzația că toată lumea va ști „prea multe” despre ei?

- Toți oamenii au emoții și autodezvăluirea nu este deloc ușoară - toate acestea pot fi depășite treptat, iar sfatul meu este ca fiecare să încerce să vorbească despre sine un pic mai mult decât este foarte confortabil și un pic mai puțin decât simte că și-ar face rău. Oricum, după o primă ședință, marea majoritate a oamenilor se relaxează - vor vedea deja cum toți avem cam aceleași temeri și că grupul în întregul său își propune să nu rănească pe nimeni.

- Cum faceți față situațiilor în care membrii grupului devin „comici involuntari”? Se întâmplă să izbucniți în râs împreună cu ei?

- Se întâmplă, sigur. Și întotdeauna chiar dacă am râs împreună pe săturate ne punem întrebarea „oare ce durere e posibil să acopere aceste glume, ce se întâmplă cu tine, cu noi, cu grupul?”

-  Care este acel moment în terapie când simțiți că un participant a înțeles „magia” terapiei de grup? Ați putea împărtăși o poveste care v-a surprins?

- Oare să spun că nu există o „magie”? Relațiile interumane sunt o magie în sine și e fascinant cum ne protejăm de intimitate în timpul în care ne dorim asta, așa că magia e în fiecare moment în terapia de grup. Dar când cineva care are uriașe greutăți în a vorbi în preajma oricui a vorbit pentru prima dată răspicat, povestind fluent ceva ce i se întâmplase - acela a fost un astfel de moment de magie.

Sau când cineva a pus o întrebare care nici mie nu-mi trecea prin minte cuiva din grup - un alt moment de „magie”. Când o persoană care procesează preponderent mental plânge pentru prima dată, semn că începe să proceseze și ce simte - multe astfel de momente aparent mici sunt adevăratele momente magice din terapia de grup.

„Deși suntem adulți, ne plasăm în roluri de copil sau părinți în relații cu ceialți și așteptăm să ni se răspundă de pe rolul complementar”

- Se spune că sinceritatea este cheia într-un astfel de context. Dar cum gestionați momentele în care un membru al grupului ezită să-și deschidă sufletul?

Nimeni nu poate fi forțat să-și deschidă sufletul și nu trebuie forțat; o astfel de persoană însă va prinde curaj auzindu-i pe ceilalți, ședință după ședință. Alteori, grupul îi va cere să se autodezvăluie mai mult - și asta nu ca o curiozitate ci ca o dorință de a-l cunoaște și pe cel care nu vorbește prea mult despre sine.

Există și tehnici anume, cum ar fi să scrii pe bilețele anonime ceva ce nu poți rosti. Toată lumea scrie iar biletele se citesc - de fiecare dată concluzia este că și ceilalți poartă cam aceleași dureri nerostite, că suntem la fel, că ne este rușine pentru lucruri mai mari sau mai mici dar teribil de asemănătoare.

-  Există „roluri” pe care participanții le joacă inconștient în terapie? Cine este mai des „bufonul” grupului și cum ajută umorul în procesul terapeutic?

- Deși suntem adulți, ne plasăm în roluri de copil sau părinți în relații cu ceialți și așteptăm să ni se răspundă de pe rolul complementar. Poate că mulți se folosesc de rolul bufonului dar o fac pentru că își doresc în adâncul sufletului să se facă iubiți.

Cât despre umor - acesta este mecanismul de apărare pe care îl avem noi oamenii pe care eu îl prefer cu condiția să nu-l trecem cu vederea, să știm că am râs pentru că nu puteam să plângem.

- Cum transformați vulnerabilitatea în forță, mai ales când există teama de a fi judecat de ceilalți membri?

- Atmosfera de non-judecată în grupurile de terapie este la fiecare ședință testată de unii membri - mai ales cei care sunt obișnuiți să fie judecați și pentru că s-au născut ( nu este o metaforă, mă refer la copiiii nedoriți). Cu fiecare moment în care cineva dezvăluie ceva despre sine și ceea ce împărtășește nu numai că nu este judecat dar e primit cu compasiune, se adâncește încrederea în grup. Urmează ca oamenilor să le fie din ce în ce mai ușor să vorbească despre ce simt și cum se comportă sau ce gândesc fără a le mai fi la fel de teamă. Și asta este o forță interioară!

-  Care este cea mai elegantă metaforă pe care ați folosit-o vreodată pentru a-i ajuta pe cei din grup să se deschidă emoțional?

- Nu folosesc metafore, întreb direct „ce simți acum?” Și arăt că îmi pasă, sunt prezentă în fiecare moment în relația cu grupul. De multe ori nici nu întreb eu pentru că întreabă unul dintre ceilalți membri ai grupului.

- Dacă terapia de grup ar fi o piesă de teatru, ce rol ați juca: regizor, actor principal sau sufleor? Și cum ar arăta „actul final”?

- Terapeutul de grup este un regizor care nu știe piesa dar cunoaște jocul și rămâne atent; în spatele scenei el rămâne mereu curios de cum se joacă piesa în fiecare sesiune de grup. Actul final e fiecare moment de conectare între membrii grupului, atunci când toți simt o tăcere, plânsul cuiva, ori bucuria unei reușite a unui membru al grupului.

- Cât de importantă este „chimia” dintre membrii grupului? Se întâmplă vreodată să simțiți că ați format un grup cu adevărat „perfect”?

- Fiecare grup are un mod unic de a funcționa și asta îl face perfect și fiecare grup devine un alt grup de fiecare dată când cineva iese din grup, de fiecare dată când un membru nou se alătură grupului. „Chimia” e reprezentată în terapia de grup în coeziunea grupului, în relația dintre membrii săi fiind un proces care se construiește la fiecare sesiune și care este obiectivul cel mai important. Așa cum în psihoterapia individuală relația terapeut - client este vitală pentru o bună terapie, în terapia de grup coeziunea grupului face ca grupul de terapie să-și poată duce la îndeplinire obiectivele de terapie ale fiecărui membru.

A consemnat Maura ANGHEL

Iulia Cruț este un psihoterapeut cunoscut, implicată de mulți în în terapia de grup. Multe din experiențele sale le-a reunit într-un nou volum, intitulat „Oameni în cerc. Terapia de grup”, care va fi lansat joi, 24 octombrie, la ora 18.30, la Sala Mezanin a Hotelului Unirea