Adjunctul Jandarmeriei Vaslui a falsificat data unui accident rutier

Dimensiune font:

| 08-06-2021 10:40

 Adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, colonelul Valerică Guriță, a fost acuzat că a falsificat data unui accident rutier, astfel încât un șofer civil, care a intrat cu mașina în autospeciala Jandarmeriei, să poată beneficia de asigurare, deși nu avea polița încheiată la momentul producerii accidentului. Guriță a fost pus sub acuzare pentru fals intelectual și omisiunea sesizării. „O greșeală de amator, aparent inexplicabilă pentru un militar de carieră, cu o vastă experiență în funcții de conducere” este concluzia jandarmilor vasluieni, după ce unul dintre șefii lor a ajuns în atenția Parchetului Militar. Pe 18 martie 2021 conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași în legătură cu posibile fapte penale comise de adjunctul IJJ Vaslui. La rândul ei, conducerea IGJR fusese sesizată de oficialii Jandarmeriei Vaslui despre situația creată de adjunct. Totul a pornit de la un accident rutier în care a fost implicat colonelul Valerică Guriță în timpul unei misiuni în Bârlad. Filmul accidentului Pe 3 decembrie 2020, în jurul orei 20.50, o autospecială a Jandarmeriei Vaslui, condusă de jandarmul V. M., în care se afla și colonelul Guriță, a fost acroșată de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr din comuna vasluiană Fruntișeni. Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, cea mai avariată fiind autospeciala Jandarmeriei. Părțile implicate au decis să ajungă la o înțelegere pe cale amiabilă, după ce tânărul șofer a recunoscut că el este vinovat, doar că acesta nu avea asigurarea RCA valabilă în acea zi.

Sursa - www.libertatea.ro

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
CONSORTIUL format din Five Administration SPRL -Filiala Iasi si LD Expert Grup SPRL, in calitate de Administratori judiciari ai Comcereal SA Vaslui -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -¬23.05.2025 inclusiv, intre orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 3 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii astfel: -Licitatia nr. 1 in data de 16.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 29.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in data de 07.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 4 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii astfel: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 07 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 4 in perioada 14 -16.05.2025, termen-limita inscriere: 13.05.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 5 in perioada 21 -23.05.2025, termen-limita inscriere: 20.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regaseste in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratoru lui judiciar, la adresa: vanzari_filiala @five -advisory.ro sau societatii Comcereal SA, la adresa: office@comcereal -vaslui.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este de 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari_filiala @five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari_filiala @five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Comcereal, la numerele de telefon: 0744610064 si 0335407617, sau e-mail: office@comcereal-vaslui.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari_filiala @five -advisory.ro.
Experți internaționali în oncologie, prezenți la Iași
30/04/2025 20:52

Oficialiţăţi naţionale, locale şi zeci de specialişti de la Institutele de Oncologie din Iaşi, Cluj Napoca şi Republica Moldova şi-au dat intalnire la sediul IRO Iaşi, pentru a discuta despre dezvolta ...

Copoul, în „top 4” cartiere din țară, ca nivel al curățeniei
30/04/2025 20:48

* Botosaniul ia fata Iasului in privinta curăteniei stradale * Ramnicu Valcea, Brasov si Miercurea Ciuc sunt orasele din Romania percepute de locuitori ca avand cel mai ridicat nivel de curătenie stradală * ...

În sfârșit, se face! Centura Iașului, scoasă la licitație
30/04/2025 20:46

  * valoarea proiectului este estimată la 264.685.186,06 lei, iar termenul de executie este de 24 luni de la data inscrisă in Ordinul de incepere a executiei lucrărilor Astăzi, 30 aprilie, a fost ...

Fostul episcop al Huşilor, condamnat la 8 ani de închisoare!
30/04/2025 20:45

Pedeapsă grea pentru fostul episcop al Huşilor. În următorii 8 ani Corneliu Barlădeanu va sta in spatele gratiilor, pentru că a agresat sexual mai mulţi elevi de la Seminarul Teologic. Este prima da ...

Cu un număr record de proiecte, Iașul prinde podiumul finațărilor europene!
30/04/2025 20:43

* judetul Iasi a atras, in exercitiul financiar 2021-2027, suma de 1,358 miliarde de euro, ocupand locul al treilea la nivel national, după municipiul Bucuresti si judetul Dolj * totodată, administratiile ies ...

 FOTO - Silvicultorii ieșeni, în grevă!
30/04/2025 20:41

Considerand că proiectul privind  reorganizarea Regiei Nationale a Pădurilor – Romsilva – depus in consultare puiblică de către Ministerul mediului, apelor si pădurilor -  „dist ...

Incendiu la spitalul din Pașcani
30/04/2025 20:30

* de teama flăcărilor, au fost evacuaţi 62 de pacienţi, iar 17 angajaţi s-au autoevacuat dintr-o clădire a spitalului * la ora 14:58, incendiul a fost lichidat de către forţele de intervenţie ale ISU I ...

Pe drumuri mici, aproape de Iași. Ce pot descoperi turiștii de 1 Mai fără să plece prea departe
30/04/2025 18:47

E 1 Mai si orasul pare lenes, asa cum rar il vezi. Cei care au plecat spre mare sunt deja in aglomeratia de pe autostradă. Ceilalti, rămasi in Iasi, se impart intre grătare improvizate, hamace in parc sau &n ...

De la paradele cu lozinci, la pozele de pe Insta. 1 Mai, între amintiri și Vama Veche
30/04/2025 17:42

  Pe vremuri, 1 Mai era o simfonie de pasi măsurati pe asfaltul cald, pancarte ridicate cu mandrie, copii tinuti de mană si fluturand stegulete, flori din hartie creponată si lozinci colorate. Ziua ...

Clădirile dispărute ale Iașului. Cum se pierde discret memoria orașului
30/04/2025 17:32

​În ultimii ani, Iasul a cunoscut o transformare urbană accelerată, marcată de disparitia unor clădiri emblematice care au definit identitatea culturală si industrială a orasului. Fosta Fabrica de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei